News Flash:

Pensii de un sfert de milion Euro incasate ilegal

27 August 2009
829 Vizualizari | 0 Comentarii
Pensii de un sfert de milion Euro incasate ilegal
• Aproape 260 suceveni au fost descoperiti ca au incasat necuvenit pensia de urmas


Un numar de 259 suceveni au incasat necuvenit pensia de urmas, iar Casa Judeteana de Pensii Suceava a initiat procedura de executare silita sau de retinere lunara a unei treimi din pensia de urmas aflata in plata pentru recuperarea debitelor. Directorul Casei Judetene de Pensii Suceava, Mirela Adomnicai, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca in urma verificarii debitelor in valoare de aproximativ zece miliarde lei vechi (echivalentul a circa un sfert de milion Euro) inregistrate de institutie, de la inceputul acestui an, s-a constatat ca o treime sunt determinate de plata sau incasarea necuvenita a pensiei de urmas. "Dreptul pensiei de urmas se acorda copiilor carora le-a decedat un parinte sau doi pana la varsta de 16 ani, iar aceasta pensie se acorda, in continuare, doar daca acel copil continua studiile intr-o forma de invatamant organizata, inclusiv perioada masteratului, cu conditia sa nu depaseasca varsta de 26 ani si sa nu lucreze cu contract de munca din care sa rezulte un venit de peste o patrime din salariul mediu brut pe economie, ceea ce inseamna sub patru milioane lei vechi", a explicat Adomnicai. Sunt foarte multe situatii cand copii beneficiari de pensii de urmasi, respectiv studenti, incheie contracte de munca, avand salarii de peste o patrime din salariul mediu brut. "Unii considera ca daca isi desfasoara activitatea, fiind angajati in Cluj, in Iasi sau Bucuresti, nu-i putem depista", a spus Adomnicai. Directorul CJP Suceava a precizat ca, lunar, Casa Nationala de Pensii comunica o evidenta a tuturor celor care sunt angajati, la nivel national, iar la nivel local se fac verificari si se depisteaza asemenea situatii. Adomnicai a subliniat ca o alta situatie intalnita este cea a copiilor carora li s-a deschis un drept de pensie de urmas pana la varsta de 18 ani, iar titularul dosarului de pensie si numele celui care apare pe cuponul de pensie este cel al parintelui supravietuitor care, pana la varsta de majorat a copilului, incaseaza pensia de urmas. Adomnicai a precizat ca din totalul celor 259 de situatii depistate de CJP Suceava, pentru un numar de 126 de cazuri s-a initiat procedura de executare silita pentru recuperarea sumelor incasate necuvenit, iar in 133 de cazuri recuperarea sumelor se va realiza prin retinerea, lunara, a unei treimi din pensia aflata in plata. "Cei care nu mai sunt beneficiari de pensii prefera sa lucreze in continuare si atunci le facem executare silita, iar celor care renunta la contractul de munca si sunt beneficiari ai pensiei de urmas le facem retinere de cate o treime pe luna din pensia pe care o incaseaza", a mai spus Adomnicai.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1287 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014493 (s)