Cazare

Pensiunea Piscul Alb – Hirseni, judetul Brasov

Publicat: 27 ian. 2020

Pensiunea Piscul Alb. Pensiunea Piscul Alb este o unitate de cazare situată pe raza comunei Hârseni extravilan sat Sebeş, judeţul Braşov la circa 18 km de municipiul Făgăraş.

Turiştii care vizitează tara Făgăraşului trebuie să încerce Pensiunea Agroturistica Piscul Alb. Aici, în această locaţie îţi vei găsi liniştea sufletească, iar meleagurile de vis din împrejurimi te vor face să te îndrăgosteşti de acestea.

Situată pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, la poalele acestora, printre păduri de brad şi fag, în vecinătatea luminişurilor şi a poienelor pline cu flori de câmp, pensiunea răsare că o bijuterie veritabilă.

Apele spumoase şi repezi ale răului Sebeş ce se grăbesc către Oltul ardelenesc trec prin incinta pensiunii.

În tot cursul anului gazdele vă pot oferi ceaiuri din 25 de plante culese din locuri specifice, în anumite perioade, după datini strămoşeşti. Proprietarii garantează că dacă sunt consumate zilnic, aceste ceaiuri specifice locului sunt un elixir al sănătăţii şi tinereţii.

La cerere se organizează mese festive, aniversări, nunţi, botezuri, mese de protocol şi agape.

Pensiunea Piscul Alb. Dotări camera

Apartament Ambasador 6 locuri compus dintr-un living de 30mp cu şemineu, televizor, o cameră matrimonială, o cameră cu 2 paturi, o mansardă de 2 locuri, baie modernă şi terasa spre munte.

Garsoniera de 2 locuri cu anticameră, baie, terasă, televizor.

Apartament 4 locuri (2 camere), sufragerie, baie, hol , televizor.

3 camere cu hol comun, baie pe hol, a câte 2 paturi fiecare.

Facilităţi pensiune

Restaurantul este dotat cu salon pentru servirea mesei. Locaţia are ocapacitatea maximă de 50 persoane, dispune de un bar de zi şi o bucătărie în care se prepară cele mai gustoase mâncăruri tradiţionale româneşti şi cu specific făgărăşean.

La bar găsiţi în permanenţă siropuri naturale de brad, cireş amar, vişine, zmeură, păpădie, salcâm, mure, trandafir. Tot aici vizitatorii pot găsi băuturile specifice zonei: palinca, afinata, vişinata, ciresata.

Păstrăvii de pe râul Sebeş îi găseşti la restaurantul pensiunii, ca una din specialităţile casei.



loading...

Adauga un comentariu