International

Pentagonul transmite că Putin a întărit capacitățile militare la granița cu Ucraina

Publicat: 14 feb. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pentagonul transmite că Putin a întărit capacitățile militare la granița cu Ucraina
Liderul rus și-a întărit capacitățile militare la granița cu Ucraina și cu Belarus

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat, într-o conferință de presă că liderul rus și-a întărit capacitățile militare la granița cu Ucraina și cu Belarus.  Același lucru s-a întâmplat și cu forțele navale.

”În ultimele 48 de ore, domnul Putin a întărit capacitățile militare la granița cu Ucraina și Belarusul. Unele dintre unitățile aflate acolo au crescut, la fel și cele navale din Marea Neagră, astfel încât există mai multe opțiuni, dacă cumva va alege calea militară. Vreau să mă abțin și să nu vorbesc despre mișcările specifice ale trupelor. Nu ar fi un lucru înțelept de făcut”, a declarat oficialul.

”Vreau să vă spun că Putin devine din ce în ce mai pregătit pentru situația în care ar putea alege varianta militară. Ne arată că se pregătește, urmând pas cu pas să fie cât mai apraope de această opțiune”, a adăugat acesta.

”Exercițiile militare sunt exact ceea ce face o armată să fie pregătită pentru acțiuni militare. Nu dorim să se ajungă la asta, nici ucrainienii, nici aliații NATO”, a precizat Kirby.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a precizat că nu crede că Putin a luat o decizie finală asupra invaziei și, întrebat cu privire la informațiile venite de la serviciile secrete conform cărora un atac ar avea loc la 16 februarie, nu a dorit să comenteze. Totuși, a menționat că o invazie s-ar putea produce oricând, foarte rapid.

Adauga un comentariu