News Flash:

Pentru a avea la sala cat mai multi spectatori

11 Mai 2005
1085 Vizualizari | 0 Comentarii
Baschetul vrea sa evite concurenta cu sportul rege

•Partida de baschet dintre Universitatea Petre Andrei Iasi si CSU Forex Brasov, din play-out-ul Diviziei A, se va desfasura sambata, in Sala Polivalenta •Cel mai probabil, meciul va incepe la ora 15.00, pentru a evita concurenta cu partida de fotbal Poli Iasi - FC National Bucuresti •Antrenorul Paul Paveliuc spune insa ca mai importanta decat ora de start a meciului este forma jucatorilor sai, la meciul de sambata

Programarea ultimului meci din cadrul play-out-ului Diviziei A de baschet masculin dintre Universitatea Petre Andrei (UPA) si CSU Forex Brasov da mari batai de cap oficialilor ieseni. Astfel, conducatorii formatiei pregatite de Paul Paveliuc au intentionat sa schimbe data de disputare a jocului decisiv din cel mai echilibrat meci al play-out-ului, tocmai pentru a evita concurenta cu partida de fotbal dintre Politehnica Iasi si FC National Bucuresti. Pana la urma insa, oficialii ieseni si-au dat seama ca nu vor putea muta jocul in alta zi, astfel ca singura solutie care a mai ramas a fost modificarea orei de incepere a partidei. Desi nu s-a luat inca o decizie oficiala, al saptelea joc din play-out dintre UPA si CSU Forex Brasov va incepe cel mai probabil la ora 15.00, astfel incat Sala Polivalenta sa fie plina, iar jucatorii ieseni sa beneficieze din plin de avantajul terenului propriu in finalul acestui sezon. Cum partida de fotbal, din cadrul etapei a XXVI-a a Diviziei A, dintre Poli si FC National, programata sa se dispute in dealul Copoului, va incepe la ora 18.00, microbistii ieseni au timp sa coboare in Sala Polivalenta pentru a fi langa jucatorii lui Paveliuc in meciul decisiv impotriva echipei de sub Tampa. Totusi, antrenorul Paul Paveliuc nu s-a declarat ingrijorat de ora la care va fi programat meciul de sambata, ci mai degraba de forma in care vor fi jucatorii sai la aceasta partida. "Sigur ca este important sa avem cat mai multi sustinatori in sala, dar din punctul meu de vedere cel mai important este ca baietii sa fie in forma maxima la acest meci, care va decide soarta noastra", a spus Paveliuc, antrenorul care a redresat o corabie care parea sa se scufunde la un moment dat, dupa plecarea lui Dragan Petricevic de la carma formatiei. Interesant este insa ca in ipoteza in care ora de start a partidei va fi 15.00, baschetbalistii ieseni ar putea avea probleme cu adaptarea, din moment ce in acest sezon jocurile de disputau fie la ora 17.00, fie chiar doua ore mai tarziu.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2322 (s) | 22 queries | Mysql time :0.076314 (s)