News Flash:

Pentru ca privatizarea societatii intarzie la Cotnari SA se pregateste o revolta

20 Ianuarie 2000
1152 Vizualizari | 0 Comentarii
Nemultumiti de faptul ca privatizarea SC Cotnari SA este mereu pusa in asteptare, salariatii societatii se gandesc sa initieze o greva generala. Sindicatul Liber Cotnari acuza FPS de rea vointa in aceasta problema. In opinia liderului sindical Constantin Neagu, numeroasele incercari ale salariatilor de a cumpara cu banii proprii actiuni ale societatii au fost, una dupa alta, zadarnicite de cei de la FPS Iasi, sub influenta telefoanelor primite de la forul superior din Bucuresti. Tot el ne-a relatat ca delegatii FPS Iasi si SIF II Moldova nu s-au prezentat nici la sedinta din 12 ianuarie a.c. (a carei desfasurare fusese publicata anterior atat in "Monitorul Oficial" cat si in ziarul "Adevarul") si nici a doua zi, data pana la care fusese amanata intrunirea respectiva.

"Aici s-a incalcat Legea 31/90, care stipuleaza ca prezenta la AGA este obligatorie". Liderul sindicatului de la Cotnari SA a mers chiar mai departe si, vizavi de influentele FPS Bucuresti, a dat publicitatii o declaratie oficiala incendiara: "Pe data de 10 ianuarie 2000, reprezentantii FPS au primit mandat (care este inregistrat) din partea Comitetului Director al DTFPS Iasi, pentru AGA extraordinara de la SC Cotnari SA. Din informatiile detinute si care pot fi ulterior confirmate, de nenumarate ori in cursul zilelor de 12 si 13 ianuarie, domnul director general executiv Alin Giurgiu, din cadrul FPS Bucuresti, a contactat telefonic Directia Teritoriala a FPS Iasi, interzicand de fiecare data, nelegal, prezenta FPS Iasi la Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor la SC Cotnari SA. Ale cui interese le apara acest domn Alin Giurgiu?".

De cealalta parte, oficialii DTFPS Iasi afirma ca exista tot interesul ca societatea, care are si o valoare istorica, sa nu fie dezavantajata printr-o privatizare necorespunzatoare. Ec. Ioana Dornescu, seful DTFPS Iasi ne-a explicat: "In judetul Iasi exista doua modele de foste IAS: unele care, in pofida tuturor dificultatilor, s-au zbatut si au realizat ceva in ultimii ani si altele, in care dezinteresul si hotia au condus la distrugerea aproape totala a acestora. SC Cotnari SA se numara printre cele pentru care merita sa te zbati. Aici, conducerea si PAS au facut tot ce le-a stat in putinta sa dezvolte societatea si avem tot interesul sa-i ajutam. Cea mai buna metoda de privatizare a societatii, aici, este prin majorarea capitalului social, forma care avantajeaza si salariatii. Din nefericire, asteptam inca normele metodologice ale noii legi a privatizarii si mai trebuie obtinut si acordul Ministerului Agriculturii, pentru a se privatiza societatea. De aceea, faptul ca delegatii FPS Iasi nu au participat la sedinta AGA din 12 ianuarie, desi au primit mandate de la noi, este cauzat de lipsa unui acord de principiu din partea MAA. Ori, conducerea societatii a fost instiintata de amanarea sedintei pana dupa obtinerea respectivului acord. Vom vedea, in zilele urmatoare, ce trebuie facut pentru obtinerea lui".

fps constantin neagu monitorul oficial adevarul cotnari sa dtfps
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.9216 (s) | 22 queries | Mysql time :0.792751 (s)