News Flash:

Pentru modernizarea infrastructurii RATC va apela la fondurile Uniunii Europene

12 Ianuarie 2000
838 Vizualizari | 0 Comentarii
Regia Autonoma Locala de Transport in Comun (RATC) intentioneaza sa-si modernizeze intreaga infrastructura si parcul din dotare cu fonduri de la Uniunea Europeana. Propunerile pe care le va avansa RATC pentru obtinerea fondurilor ISPA, program care se ocupa cu finantarea investitiilor destinate tarilor care sunt in etapa de preaderare la UE, vizeaza modernizarea a 30 de kilometri de cale de rulare pentru tramvaie, inlocuirea retelei de alimentare cu energie electrica pe aceeasi lungime, introducerea unor sisteme electronice de comanda pe 150 de tramvaie si troleibuze precum si contorizarea consumului de energie electrica pe fiecare mijloc de transport cu asemenea tractiune. Costul total al investitiei se cifreaza, la actuala rata de schimb leu/EURO, la aproximativ 137 de miliarde de lei. Se pare ca respectiva suma va fi cea mai mare investitie pe care o va derula RATC in cazul in care ISPA va accepta sa-i finanteze proiectele.

Modernizarea caii de rulare impreuna cu montarea liniilor de alimentare cu energie electrica ar costa circa 90 de miliarde de lei, sistemele electronice de comanda pentru tramvaie si troleibuze valoreaza alte 45 de miliarde de lei iar contorizarea pe unitatilor de transport presupune o investitie de 1,5 miliarde de lei. Cu eventualele fonduri obtinute de la ISPA, RATC va reusi sa modernizeze traseele Dacia - Alexandru cel Bun - Zona Industriala - Tutora si Canta - Silvestru - Podu de Piatra - Nicolae Iorga - Tesatura. Dupa cum a apreciat Petru Girlea, administratorul RATC, contorizarea consumului de energie electrica a tramvaielor si troleibuzelor va contribui la rentabilizarea transportului in comun prin adaptarea la traficul stradal. Potrivit regulilor instituite de ISPA, pentru realizarea investitiei preconizate de RATC, CL va trebui sa paticipe cu cel putin 35 de miliarde de lei, respectiv 25% din suma solicitata de regie. Administratorul Petru Girlea este optimist in ceea ce priveste obtinerea fondurilor ISPA, declarand ca saptamana viitoare va inainta prima parte a documentatiei pentru a fi avizata de catre Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului.

ratc uniunea europeana ispa dacia zona industriala tutora canta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3504 (s) | 22 queries | Mysql time :0.072663 (s)