News Flash:

Percheziţii şi indivizi săltaţi de „Crima Organizată”

6 Mai 2010
805 Vizualizari | 0 Comentarii
O adevărată armată de poliţişti şi jandarmi, sub coordonarea şefului Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Marius Cazac, a descins, ieri dimineaţă, simultan, în zece locaţii din trei comune aflate în apropiere de graniţa cu Ucraina, în căutarea unor indivizi despre care s-au adunat probe că făceau parte dintr-o reţea de contrabandă cu ţigări. Percheziţiile au avut loc în satul Falcău, comuna Brodina, în cătunul Jitărie din comuna Straja şi în oraşul Vicovu de Sus, continuand pană la amiază, de la domiciliile catorva dintre suspecţi fiind ridicate zeci de mii de pachete de ţigări trecute fraudulos peste graniţă. Ulterior, din jurul orei 16.00, suspecţii luaţi de acasă au fost aduşi, unul după altul, la sediul DIICOT Suceava, audierile continuand, aseară, pană după închiderea ediţiei. Procurorul şef al DIICOT Suceava, Marius Cazac, a declarat că în acest caz este vorba de o grupare de crimă organizată care desfăşura contrabandă calificată, existand probe că reţeaua funcţiona încă din decembrie 2009. (Monitorul de Suceava)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1380 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024120 (s)