National

Perchezitii de amploare la Mehedinti. Prejudiciul in acest caz se ridica la zece milioane de euro

Publicat: 01 oct. 2015
1

Politistii din Mehedinti efectueaza joi 25 de perchezitii la persoane banuite ca ar fi cauzat un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro, prin evaziune fiscala si spalare de bani. Perchezitiile sunt efectuate sub coordonarea Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice, pe raza judetelor Mehedinti, Timis, Arad si CarasSeverin, iar 20 de persoane urmeaza sa fie conduse la audieri.

Vezi si BREAKING NEWS! Perchezitii la Ministerul Finantelor

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), in perioada 2008 — 2014, 32 de persoane, avand calitatea de reprezentanti legali (asociati, administrator, imputerniciti) ai 35 de societati comerciale, ar fi pus la punct un circuit infractional evazionist, bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, in care ar fi fost implicate firmele controlate de ei in mod direct sau prin persoane interpuse. „Acestia ar fi inregistrat, in contabilitatea firmelor, mai multe facturi fiscale emise in baza unor operatiuni comerciale fictive (reprezentand cheltuieli cu achizitia de materiale de constructii, piese si componente auto, etc.), in valoare de peste 45.000.000 de euro, pentru care ar fi dedus ilegal Taxa pe Valoare Adaugata si ar fi diminuat artificial impozitul pe profit”, se arata in comunicat. Ulterior, prin efectuarea mai multor operatiuni/tranzactii financiare, constand in depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societatilor implicate, ar fi fost disimulata adevarata natura a provenientei banilor, cunoscand ca provin din savarsirea de infractiuni de evaziune fiscala. Actiunea s-a desfasurat in cadrul a doua dosare penale aflate in instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Mehedinti. Activitatile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Roman de Informatii.





Adauga un comentariu