National

Perchezitii la sediul COSR. Anchetatorii au ridicat contractele semnate cu firma care a furnizat echipamentul contrafacut al sportivilor de la JO

Publicat: 12 aug. 2016
1
Politistii de la Directia de Investigare a Criminalitatii Economice care efectueaza perchezitii la sediul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman  cauta documentele semnate intre forul olimpic si firma de echipament sportiv si vor fi ridicate si mai multe echipamente ale firmei respective despre care s-a aratat ca sunt contrafactute.
„Din primele cercetari a rezultat ca firma in cauza ar fi incheiat si derulat relatii contractuale cu autoritati contractante din domeniul activitatilor sportive, furnizand echipamente sportive susceptibile a fi contrafacute. Cercetarile sunt continuate pentru comiterea infractiunilor de contrafacere a unei marci si punerea in circulatie a unui produs purtand o marca identica sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice ori similare, sub supravegherea parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti” se arata intr-un comunicat emis de Politia Romana.
Un intreg scandal a izbucnit in legatura cu echipamentul Romaniei la Jocurile Olimpice dupa ce acesta s-a deteriorat foarte usor, iar sportivii s-au plans de calitatea acestuia. 
Firma care a incheiat contracte cu COSR pentru furnizarea de echipament a livrat produse de proasta calitate, lucru recunoscut chiar de un reprezentat al companiei.




Adauga un comentariu