News Flash:

Pericol de moarte la "Cuza Voda"

6 Decembrie 2002
1119 Vizualizari | 0 Comentarii
•Apa sterila care trece prin tevile vechi si corodate de la Maternitatea "Cuza Voda" contine germeni •Aceasta este folosita la aparatura cu care sunt mentinuti in viata copiii cu probleme de greutate sau cu un organism slab •Conducerea spitalului a facut timp de doi ani zeci de cereri pentru a primi o noua instalatie •Pentru rezolvarea problemei este nevoie de un miliard si jumatate de lei Bebelusii de la Maternitatea "Cuza Voda" care au probleme de greutate si sunt conectati la aparatul respirator risca sa se imbolnaveasca. In instalatia de respiratie este folosita apa considerata a fi sterila, dar care contine germeni periculosi pentru viata nou nascutilor. Aceasta situatie este cauzata de faptul ca tevile prin care trece apa sunt vechi de peste 30 de ani. "Probele pe care le-am luat din aceasta apa au aratat ca este contaminata. Riscul cel mai mare pe care il implica folosirea apei contaminate apare in cazul bebelusilor tarati, care au greutati foarte mici, sub 1.500 de grame. Acesti copilasi sunt metinuti in viata cu aparatul de respiratie la care se foloseste si apa sterila. Tratamentul de preventie cu antibiotice nu este o solutie. Cel mai bine ar fi daca ar fi schimbata aceasta instalatie ", a declarat dr. Madalina Despa. Tratamentul cu antibiotice este aplicat in cazul sugarilor cu diverse afectiuni si nu este administrat in mod special pentru a eradica efectele negative ale apei. "Ultimele analize au aratat ca apa contine germeni. Gradul de contaminare al apei este determinat de numarul de germeni. Daca sunt depasite anumite valori ale concentratiei, se pot produce imbolnaviri. Din fericire nu am avut pana acum nici un caz", a spus dr. Maria Stamatin, seful Sectiei de Neonatologie a Maternitatii "Cuza Voda". Apa este folosita si in salile de operatie. Riscuri asumate Pentru reducerea la minim a riscurilor, medicii fac tot ce pot. Singura solutie ramane formolizarea periodica a instalatiei. "O data la doua luni recurgem la aceasta metoda. Formolizam totul si dezinfectam. Catva timp, situatia este mai buna, dar nu dureaza mult si o luam de la capat", a mai spus dr. Despa. Pentru ca nu au cum sa faca fata situatiei si pentru ca bebelusii cu greutate scazuta trebuie mentinuti in viata, medicii isi asuma aceste riscuri. Pana acum nu a fost depistat nici un caz de imbolnavire provocat de apa sterila. Miliardul salvator Pentru inlocuirea acestei instalatii au fost facute numerose demersuri la Ministerul Sanatatii si Familiei. Aceasta situatie dureaza de aproape doi ani, dar nimeni nu a putut face nimic pentru remedierea problemei. Comisia ministeriala care a fost in spital in urma cu doua saptamani, fiind axata mai mult pe probleme de epidemiologie, nu a fost interesata de acest aspect. Personalul care lucreaza in aceste conditii a facut un calcul si a constatat ca, pentru inlocuirea cazanelor de apa sterila, ar fi nevoie de un miliard si jumatate de lei. In urma cu zece luni, Ministerul Sanatatii si Familiei a dotat Maternitatea "Cuza Voda" cu o moderna statie de sterilizare. Aceasta este folosita pentru sterilizarea instrumentarului si are un spalator modern. Spitalul avea nevoie de aceasta instalatie, mai ales ca vechea aparatura nu se mai gasea nicaieri in tara. Dar aceasta nu a reusit sa rezolve pe deplin problemele spitalului, iar cea mai acuta este cea a apei sterile. "Degeaba o treime din spital este palat, daca restul, la fel de important, este bordei", a conchis dr. Madalina Despa. Contactat telefonic, ieri seara, ministrul Sanatatii a declarat: "Ministerul Sanatatii nu este obligat sa suporte toate cheltuielile de dotare ale unui spital. Fiecare unitate ar trebui sa se administreze singura. Ma voi interesa de aceasta situatii. Din punctul meu de vedere, apa sterila nici nu ar mai trebui folosita. La noi a ramas ca un fel de cutuma". Catalina DARABANA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1255 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014275 (s)