Actualitate

Pericol ecologic major în judeţul Suceava! Exploatare minieră lăsată în paragină

Publicat: 26 iun. 2022
Exploatarea de zăcământ neferos de la Leșu Ursului a încetat la începutul anilor 2000

Una dintre cele mai mari exploatări minere din țară, Leșu Ursului, a fost începută exploatarea pe 1 iulie 1965. Până la închidere aici au circa 45.000 de oameni, iar în 2006 totul s-a oprit brusc. Totul a fost abandonat ani la rând, iar ulterior au început lucrările de ecologizare.

Exploatarea de zăcământ neferos de la Leșu Ursului a încetat la începutul anilor 2000, iar de atunci localnicii din Ostra au rămas cu milioane de metri cubi de steril și expuși unui pericol ecologic major.

Firma, care în anul 2012 a câștigat lucrările de ecologizare a abandonat totul după doi ani. Ulterior a intrat în faliment.

De ani de zile autoritățile fac demersuri la București în speranța că și problema lor va fi auzită.

Singura soluție este ca Ministerul Mediului să aloce fonduri și să atribuie lucrările de ecologizare către o altă firmă. Către București au fost trimise adrese după adrese. Înapoi au venit doar promisiuni că se vor lua măsuri.

Nimeni nu a spus însă în ce vor consta aceste măsuri și când vor fi puse în practică.

Din uzina uriașă cu 5000 de angajați care se ridica falnic pe vremuri, acum a mai rămas doar un coș de fum de la fosta centrală termică.

Sus, în vârful muntelui se află însă un alt pericol. Este iazul de decantare de la Târnăcioara, al treilea ca mărime din Europa, în care se află 15 milioane de metri cubi de steril.

Specialiștii au avertizat că muntele este instabil din această cauză, gând care îi îngrozește pe localnici.

Există însă și un dram de speranță. În zona unde pe vremuri erau birourile, sediul administrativ, centrala și un cămin de nefamiliști, nimic nu dă de bănuit că acolo au fost construcții.

Zona a fost refăcută de o altă firmă și este acum verde, plină de iarbă și brazi.




Adauga un comentariu