National

Permis de conducere italienesc fals, descoperit de polițiștii de frontieră Oancea

Publicat: 27 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Permis de conducere italienesc fals descoperit de polițiștii de frontieră Oancea
Infracțiune depistată la vama Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Italia, ce s-a dovedit a fi fals. 

În data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 22.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autovehicul marca Mercedes, cetățeanul din Republica Moldova C.D., în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, la solicitarea lucrătorilor noştri, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere valabil pentru categoriile „AM, B, C”, cu însemnele autorităților din Italia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, poliţiştii de frontieră, în urma schimbului de informaţii cu poliţiştii din Italia, au stabilit faptul că C.D. avea dreptul de a conduce suspendat deoarece fusese depistat de autorităţile italiene conducând un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că îi expirase permisul de conducere şi a apelat la o școală de șoferi din Italia de unde a procurat documentul prezentat la control. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galați

Inspector de poliție CARP MĂDĂLINA

Adauga un comentariu