News Flash:

Pesimismul romanilor a atins cota maxima

20 August 2010
702 Vizualizari | 0 Comentarii
• Romanii resimt înrautatirea conditiilor de viata • Veniturile familiei se situeaza cel mult la limita strictului necesar • Familia ramane o valoare fundamentala, cel mai important element de sprijin pentru populatie, în ciclul vietii

Romanii resimt o înrautatire a conditiilor de viata fata de anul 2009, iar nivelul optimismului înregistreaza cele mai scazute valori din 1990 si pana în prezent, rezulta dintr-un raport preliminar, privind cercetarea "Calitatea vietii 2010", realizata de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV). Cercetarea include teme ce surprind aspecte importante ale vietii oamenilor, precum conditiile de viata, mediul social, mediul politic, viata profesionala, viata personala, sansele de acces social, comportamentele de timp liber, starea de spirit a populatiei. Valorile înregistrate de indicatori în anul 2010 sunt, în general, similare cu cele ale anilor 1998 - 1999, o alta perioada de criza în istoria tranzitiei postcomuniste. Studiul arata faptul ca, în 2010, oamenii resimt o înrautatire a conditiilor de viata, comparativ cu anul trecut, iar nivelul optimismului înregistreaza cele mai scazute valori din 1990 si pana în prezent, temerile populatiei crescand, în special, din cauza cresterii preturilor. Veniturile familiei se situeaza cel mult la limita strictului necesar, rezulta din raportul preliminar. Initiatorii cercetarii subliniaza ca prabusiri asemanatoare ale optimismului s-au mai produs în perioada 1996 - 1999, însa nivelurile joase înregistrate în prezent nu au mai fost niciodata atinse. Rezultatele cercetarii indica faptul ca variatiile în timp, între 2006 si 2010, sunt minore, dar semnificative, mai ales în cazul celor care considera ca veniturile nu ajung pentru strictul necesar si al celor care reusesc sa cumpere si obiecte mai scumpe, dar cu eforturi. "Dominanta temerilor populatiei ramane cresterea preturilor. Toate temerile înregistreaza cresteri în anul 2010, comparativ cu 2006. Fara a atinge nivelul maxim de anxietate, înregistrat în anul 1999, temerile se mentin la niveluri înalte (...)", se mai arata în document.
Raman relativ constante, în timp, aspecte ale vietii personale, precum evaluarea relatiilor din familie, locuintei sau a starii de sanatate. Majoritatea covarsitoare a populatiei apreciaza, în mod constant, relatiile din familie ca fiind bune si foarte bune. Familia ramane o valoare fundamentala, un aspect important al vietii oamenilor si cel mai important element de sprijin pentru populatie, în ciclul vietii.
Cele mai abrupte deteriorari se înregistreaza în cazul evaluarilor vietii politice, atat în aprecierea modului în care este condusa tara, cat si în ce priveste satisfactia fata de viata politica, care au scazut semnificativ în timp. "In 2010 se înregistreaza cel mai înalt nivel al nemultumirii fata de viata politica din 1990 pana în prezent. Proportia persoanelor nemultumite si foarte nemultumite fata de viata politica din tara este, în anul 2010, de 87 la suta. Ca tendinta, cresterea proportiei nemultumitilor fata de viata politica este asemanatoare cu cea înregistrata în perioada 1996 - 1999. Marea majoritate a populatiei apreciaza negativ modul în care este condusa tara", mai rezulta din cercetarea ICCV. Majoritatea populatiei evalueaza negativ, în 2010, atat sistemul de sanatate, cat si cel de pensii. Un sfert din populatie îsi evalueaza starea de sanatate ca fiind "proasta" si "foarte proasta", aprecierea deteriorandu-se în timp, fata de primii ani '90.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4254 (s) | 22 queries | Mysql time :0.311478 (s)