News Flash:

Peste 100 milioane Euro asteapta aprobarea deblocarii

7 Mai 2009
674 Vizualizari | 0 Comentarii
Peste 100 milioane Euro asteapta aprobarea deblocarii
• 33 primari ai comunelor din judetul Iasi asteapta un raspuns din partea Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit in ceea ce priveste demararea unor investitii in reabilitarea de drumuri, infiintarea sau extinderea de retele de distributie a gazelor naturale sau a retelelor de distributie a apei potabile • Valoarea totala a investitiilor se ridica la peste 100 milioane Euro, iar fondurile ar urma sa fie asigurate de Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR)

De mai bine de patru luni, 33 de primari ai comunelor din judetul Iasi asteapta un raspuns din partea Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) in ceea ce priveste demararea unor investitii in reabilitarea de drumuri, infiintarea sau extinderea de retele de distributie a gazelor naturale sau a retelelor de distributie a apei potabile. Valoarea totala a investitiilor se ridica la peste 100 milioane Euro, iar fondurile ar urma sa fie asigurate din banii pusi la dispozitie de Uniunea Europeana, prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR). In ultima sesiune de depunere a proiectelor pentru masura 322, privind modernizarea si renovarea satelor, care a avut loc in perioada noiembrie-decembrie 2008, la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Iasi, 38 de consilii locale au depus proiecte. Dintre acestea au mai ramas in cursa pentru absorbtia fondurilor europene 33 de proiecte, restul fiind retrase. Printre localitatile care asteapta fondurile nerambursabile pentru demararea investitiilor se numara Focuri, care spera sa primeasca aproximativ 2,5 milioane Euro pentru extinderea retelei de alimentare cu apa, realizarea retelei de canalizare, reabilitarea caminului cultural, precum si modernizarea unui drum. De asemenea, si Consiliul Local Tibanesti spera sa primeasca 2,5 milioane Euro pentru realizarea retelei de alimentare cu apa si a canalizarii, reabilitarea unor drumuri, infiintarea unui centru de asistenta pentru copii dupa programul scolar si infiintarea unui muzeu in cadrul caminului cultural din Tibanesti. Sase Asociatii de Dezvoltare Intercomunitara (ADI), formate din comunele Braiesti - Ion Neculce, Fantanele - Sipote, Miroslava - Voinesti, Tatarusi - Cristesti, Ruginoasa - Helesteni - Strunga si Golaiesti - Ungheni spera la cate 6 milioane Euro fiecare pentru realizarea unor proiecte integrate care vizeaza in special modernizarea drumurilor si alimentarea cu apa a gospodariilor. Dupa cum spun surse din cadrul APDRP, pana la sfarsitul lunii mai, cei 33 de primari care au proiecte depuse vor afla daca vor primi sau nu finantare. La nivelul judetului Iasi, pana in momentul de fata au primit unda verde pentru investitii cu fonduri nerambursabile 13 comune, valoarea totala a fondurilor ridicandu-se la peste 31 milioane Euro.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5752 (s) | 24 queries | Mysql time :0.442953 (s)