News Flash:

Peste 100 milioane Euro disparuti din bugetul judetului

6 Noiembrie 2005
675 Vizualizari | 0 Comentarii
•Incasarile la bugetul consolidat al statului au crescut doar ca urmare a masurilor de executare silita, precum si din vanzarile unor bunuri sechestrate •Economia judetului incepe sa semene cu un camp de lupta dupa ce s-a consumat batalia finala •Un numar de 28 agenti economici din Iasi depun evidentele fiscale direct la Bucuresti si impozitele pe care ar trebui sa le plateasca intra direct in bugetul de stat

Faptul ca evidentele fiscale ale unui numar de 28 mari agenti economici din Iasi sunt depuse direct la Agentia Nationala de Administrare Fiscala este o lovitura grea pentru economia ieseana. Conform finantistilor ieseni, o mare parte dintre firmele care depun evidentele fiscale direct la sediul Agentiei din Bucuresti au inregistrat profit la sfarsitul anului trecut. In aceste conditii, impozite de sute de zeci de milioane de Euro care ar fi trebuit sa intre in bugetul judetului intra direct la bugetul de stat. Odata cu plecarea celor 28 de mari firme, bugetul judetului scapa de cei mai mari datornici si totodata de cei mai mari platitori de impozite. Plecarea marilor contribuabili va aduce o gaura de aproximativ 104 milioane Euro bugetului judetului, echivalentul a 3.719 miliarde lei (371,9 milioane lei noi), cifra care reprezinta sumele de bani pe care Fiscul le are de incasat de la acestea. Reamintim ca primele zece firme cu restante la bugetul de stat reprezinta 42 la suta din totalul datoriei de recuperat la data de 30 septembrie. Datele prezentate in cursul zilei de ieri de reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi arata ca firmele iesene reusesc din ce in ce mai greu sa isi plateasca darile catre stat. Cu toata ca incasarile au crescut, fiind puse pe seama cotei unice de impozitare, cresterile au ca sursa sumele mai mari recuperate din executarile silite, in crestere fata de primele 9 luni ale anului trecut. Pe de alta parte, procentul firmelor amendate pentru nedepunerea la timp a evidentelor fiscale este de 32 la suta in acest an.

Noi someri la colosii industriali

Modificarea, in urma cu putin timp, a Ordonantei de Guvern nr. 8/2005 privind disponibilizarile colective i-a determinat pe liderii de sindicat de la unitatile mari din Iasi sa inainteze un memoriu, pentru ca toate unitatile din Iasi sa fie prinse intr-un program de plati compensatorii. Acest lucru a avut loc in mare parte, in cazurile SC Nicolina SA, SC Terom SA si la Moldoplast SA, unitati care solicita practic de mai bine de doi ani salarii compensatorii, insa masura a fost mereu amanata. O situatie cel putin bizara este cea de la Centrul de Cercetari pentru Antibiotice, unde din totalul de 32 de persoane vor ramane doar 16, deoarece restul urmeaza sa fie disponibilizati. Asa cum a sustinut in urma cu putin timp liderul de sindicat, Consiliul de Administratie al unitatii a hotarat sa disponibilizeze un numar de 16 persoane ca urmare a situatiei dificile prin care trece unitatea. Odata cu acest lucru, se va pune in discutie si fuziunea Centrului cu SC Antibiotice SA, care urmeaza sa fie preluata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012808 (s)