Local

Peste 2.700 de ieșeni se află în izolare la domiciliu. Direcția de Sănătate Publică Iași a făcut anunțul

Publicat: 30 iun. 2020
Câți ieșeni se află în izolare la domiciliu și carantină instituționalizată
Câți ieșeni se află în izolare la domiciliu și carantină instituționalizată

Peste 2.700 de ieșeni se află în izolare la domiciliu. Direcția de Sănătate Publică Iași a făcut transmis situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19.

Peste 2.700 de ieșeni se află în izolare la domiciliu

Un număr de 2.712 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 290 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 26 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 4 persoane au ieșit din carantină.

„În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 2 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 2 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar de Ambulanţă din Iaşi.”, potrivit DSP Iași.

Misiuni instituționale efectuate pe raza județului Iași

Structurile IPJ și IJJ au efectuat un număr de 557 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite.

ISU a efectuat 7 misiuni, din care: o misiune de transport către unități spitalicești, o misiune de transport către spațiile de izolare, 2 misiuni de decontaminare biologică și 3 misiuni specifice. IPJ a efectuat 265 misiuni specifice.

IJJ a efectuat 24 misiuni, din care: 3 misiuni de patrulare auto, 2 misiuni de pază la spații de carantină, 13 misiuni de cooperare cu IPJ și 6 alte misiuni specifice. Serviciul de Ambulanță Județean a executat 140 misiuni, din care: 44 misiuni de transport către unități spitalicești, 14 misiuni de transport către spațiile de izolare, 12 transporturi de probe biologice și 63 misiuni de decontaminare biologică.

MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 7 militari și un mijloc auto. DSP a efectuat 50 misiuni, din care: 5 inspecții la spațiile de carantină și 45 alte misiuni specifice (machete în colectare și transmitere date, anchete epidemiologice, solicitări ambulanță, introducere in carantina, aeroport, transmitere rezultate la laborator spitale, misiune prelucrare date privind evoluția cazurilor confirmate în spitale).

Cazuri Covid-19 în România

Până astăzi, 30 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.141 au fost externate, dintre care 19.050 pacienți vindecați și 1.091 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.651 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.06.2020 (10:00) – 30.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, București, Neamț, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 388 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 205 pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  890 de persoane. Alte 61.840 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 710.112 de teste.





Adauga un comentariu