Local

Peste 300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în județul Iași

Publicat: 22 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Peste 300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în județul Iași
COVID cazuri de infectare

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi,  22 noiembrie 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 17.462 de cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 312 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5088 au fost externate (cu 21 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).

În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 309.

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 22 noiembrie 2020, sunt ocupate 612 paturi, din care 64 sunt paturi ATI. In ceea ce priveste gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 64, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 4 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul C.F. Iaşi şi 15 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 3 paturi, un pat la Spitalul de Neurochirurgie si 2 patyri la Spitalul Municipal Pascani.

În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 112 paturi: 6 paturi la Spitalul de Boli Infectioase, 4 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, un pat la Spitalul de Pneumologie, 30 de paturi la Spitalul Hârlău, 3 paturi la Spitalul de Recuperare, 3 la Spitalul Sf. Spiridon, 11 paturi la Spitalul Militar şi 54 de paturi la Spitalul CF Pascani.

În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 4 paturi ATI. In momentul de faţă sunt 24 bolnavi confirmati pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

La Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate cele două paturi ATI.

Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi,  22 noiembrie 2020, un număr de 5243 de persoane se află în izolare, iar 4812 de persoane sunt carantinate la domiciliu.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 14723 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 17964 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Lista actualizată a statelor cu risc epidemiologic ridicat

A fost aprobată lista actualizată a statelor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se aplică măsura carantinei în cazul cetățenilor care sosesc în România din aceste state: https://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19/2104-lista-state-hotarare-cnsu-nr-55-din-20-11-2020/file

Conform Hotărârii nr. 55 din 20 noiembrie 2020, măsurile au intrat în vigoare din data de 21 noiembrie 2020, ora 21.00, pentru persoanele care sosesc în România din Muntenegru, Andorra, Cehia, Luxemburg, Polinezia Franceză, Armenia, Elveţia, Liechtenstein, Franţa, Croaţia, Polonia, Bosnia şi Herzegovina, Austria, San Marino, Italia, Portugalia, Macedonia de Nord, Iordania, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Danemarca, Georgia, Slovenia, Guam, Serbia si Statele Unite ale Americii.

Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepţiile prevăzute prin HG nr. 553/15.07.2020, Anexa 3, art. 2, alin. 2, litera a) – l).

Lista actualizată poate fi consultată pe pagina de internet a Institutului Naţional de Sănătate Publică, la link-ul www.cnscbt.ro.

Principalele măsuri care trebuie respectate

Ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi reamintesc principalele măsuri care trebuie respectate:

purtarea măştii atât în spaţiile închise, cât şi în spaţiile publice deschise, începând cu data de 1 august 2020,

păstrarea distanţării fizice,

igienizarea frecventă a mâinilor şi evitarea aglomeraţiilor, în vederea limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus şi prevenirii îmbolnăvirilor cu SARS-COV- 2.

Prin acest apel, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi recomandă tuturor cetăţenilor să trateze cu maximă seriozitate pericolul determinat de infectarea cu noul coronavirus,să semnaleze către autorităţi cazurile în care sunt încălcate normele sanitare şi să îndemne celelalte persoane să respecte toate măsurile de protecţie.

De asemenea, rugăm persoanele confirmate pozitiv cu COVID-19 și contacții direcți să ofere informații reale și corecte în cadrul anchetei epidemiologice.

Suspendarea temporară a măsurii de carantină

Având în vedere numărul mare de solicitari cu privire la suspendarea temporară a măsurii de carantină, în contextul prevenirii infecţiilor cu SARS-COV-2, precizăm celor interesaţi să transmită pe adresa de e-mail [email protected] următoarele date necesare:

  • Cerere de suspendare temporară;
  • Date de contact ale solicitantului (nr. telefon, adresa e-mail);
  • Copii ale cărţilor de identitate ale persoanelor pentru care se solicită suspendarea temporară de la măsura carantinării;
  • Data şi, după caz, intervalul orar, la care se intenţionează trecerea prin punctul de frontieră (intrare/ieşire);
  • Punctul de trecere al frontierei tranzitat;
  • Mijlocul de transport folosit (auto personal, nr. de înmatriculare, transport în comun rutier sau feroviar, transport aerian, etc.);
  • Contractul de muncă în afara ţării sau alt document echivalent, după caz;
  • Documente medicale justificative (dacă este cazul);
  • Dovada programare, cu data şi ora, eventual interval orar, la medic pentru investigaţii/tratamente sau proceduri medicale/consultaţii medicale care nu pot fi amânate (dacă este cazul);
  • Documente care să dovedească celeritatea derogării de la măsura carantinării (certificat de deces sau alt document care să justifice solicitarea);
  • Numar de telefon de contact pentru a se putea solicita date suplimentare, dacă este cazul.

Începând cu 4 iulie 2020 cetăţenii au la dispoziţie şi linia telefonică TELVERDE 0800.800.165 dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19.

La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore, este: 0232.256.265.

Adauga un comentariu