Eveniment-Social

Peste 300 de ieseni au ajuns la spital intr-o singura garda. Medicii vorbesc de un record

Publicat: 05 mai 2016
1

Medicii de la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi se asteptau ca imediat dupa zilele de Paste sa se confrunte cu un numar mare de pacienti, dar nu au crezut ca se va ajunge la un record. In decurs de 24 de ore, la UPU de la unitatea medicala mentionata s-au inregistrat 341 de pacienti. Doar 20 la suta dintre acestia au necesitat spitalizare, clinicile din spital fiind ocupate la capacitate maxima. Pe perioada sarbatorilor, multi dintre bolnavi au facut abuz alimentar si de bauturi alcoolice. Intreruperea tratamentul medicamentos, a regimului alimentar a dus la decompensarea bolii si aparitia crizelor. Majoritatea bolnavilor au cerut ajutorul medicilor pentru ca aveau dureri toracice si abdominale.

„Este un record absolut. Niciodata nu am avut 341 de pacienti pe garda, in 24 de ore. Au fost foarte multi pacienti cu decompensari si aici ma refer la cei cu boli cronice cardio-vasculare, hepatice. Am avut multi pacienti care au fost diagnosticati pentru prima data cu neoplasme. Acestia nici nu banuiau ca au cancer si au fost trimisi pentru investigatii complexe la Institutul Regional de Oncologie. In general, la neoplasm, simtomele apar cand este intr-un stadiu avansat. Alti pacienti, care se stiau cu neoplazii, au fost adusi la spital din cauza aparitiei unor complicatii. 40 de pacienti au avut nevoie de tratament de urgenta pe fond de hipertensiune. Unii stiau ca au aceasta afectiuni, altii au aflat prima data. Au fost si multe cazuri la ortopedie, majoritatea cu fracturi ale membrelor inferioare sau superioare, dupa caderi de la acelasi nivel”, a spus prof. dr. Diana Cimpoesu, sefa UPU-SMURD de la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi. Medicii se asteapta ca si in zilele urmatoare sa se confrunte cu un numar de cazuri record.





Adauga un comentariu