News Flash:

Peste 42 de suflete uitate la marginea orasului

11 Septembrie 2001
742 Vizualizari | 0 Comentarii
•Majoritatea copiilor internati in Sectia "Dr. Clunet" sunt abandonati de familie •Unii stau aici de cinci-sase ani •Copiii isi petrec timpul liber leganandu-se intr-un calut din plastic •Desi are 5 ani, Nicusor nu stie sa rosteasca nici macar cuvantul mama •Nemultumit de sefa de sectie, directorul spitalului, conf. dr. Marin Burlea, promite schimbarea acesteia

De zeci de ani, in apropierea Motelului Bucium functioneaza o unitate spitaliceasca pentru copiii cu afectiuni pulmonare. In momentul in care patrunzi in Sectia de Pneumoftiziologie "Dr. Clunet", sectie exterioara a Spitalului de copii "Sf. Maria", un miros intepator de clorura de var iti taie respiratia. Dupa ce te obisnuiesti cu acest miros, ramai cu o usturime in gat. Medicii motiveaza acest lucru prin faptul ca clorura de var ucide bacilul Koch. In momentul de fata, in sectie sunt internati 42 de copii bolnavi de tuberculoza sau care au contractat aceasta boala de la unul din parinti. Majoritatea copiilor cu afectiuni internati in sectie provin din familii in care unul dintre parinti a fost sau este bolnav de TBC. Odata internati aici, ei sunt practic abandonati de familie. Asa se face ca, in sectie intalnesti copii "uitati" de multi ani de catre parinti. Mariana Timofte, o adolescenta de 16 ani, se afla in spital de foarte multi ani. Chipul si corpul sunt ale unui copil de aproximativ zece ani. Desi tuberculoza i-a fost tratata si nu mai reprezinta un pericol de imbolnavire pentru cei din jur, fetita este nevoita sa ramana in aceasta sectie. In aceasta situatie sunt zeci de copii. Nicusor (6 ani) nu isi cunoaste parintii si nu stie de cand este internat aici. Mai mult, el nici nu stie sa vorbeasca. Lipsa unui psiholog sau educator lasa mult de dorit. "Motivul este acela ca sectia se afla departe de oras. Asta nu este o scuza. Candva era un profesor care venea si se mai ocupa de acesti copii. Au fost promisiuni, dar atat", ne-a spus dr. Chistruga.
Copiii isi petrec timpul liber in camera de joaca. Multi prefera un calut din plastic in care se leagana ore in sir.
Pentru cei putini, reintoarcerea in mediul familial inseamna condamnarea din nou la boala si mizerie. Practic, acesti copii raman condamnati pentru tot restul vietii. Medicul pneumonolog Emilia Chistruga ne-a declarat: "Sunt foarte multi copii bolnavi de TBC, dar familia refuza sa-i aduca la medic sau sa-i trateze. Nu-si dau seama de pericolul care-i pandeste. Cateodata, reusesti sa-i aduci la spital aproape cu forta sau amenintari, dar peste doua-trei zile parintii vin si ii cer acasa. Ei motiveaza ca sunt nemultumiti de conditiile din spital. Unii dintre ei traiesc intr-o saracie greu de descris. Pur si simplu nu au ce manca. Ii iau acasa si ii trimit la cersit".

Sase din cei zece copii ai familiei Florescu sunt internati in Sectia TBC

In familia Florescu, tatal este bolnav TBC de mai multi ani. Deoarece nu si-a respectat tratamentul si nu a renuntat la consumul de alcool, el a ajuns sa-si imbolnaveasca toti membrii familiei. Astfel, sase dintre cei zece copii sunt internati in Sectia "Dr. Clunet". Familia Florescu locuieste in satul Girbesti, din comuna Tibana. Boala si saracia au pus de mult stapanire pe aceste suflete. Practic, cele doua camere si trei paturi sunt toata averea lor. Singurul venit il reprezinta alocatia celor opt copii, deoarece fetele cele mari sunt casatorite si nu mai locuiesc cu parintii. Acesti bani sunt folositi pentru a cumpara alcool tatalui. "Mama ii cumpara bautura lui tata. Daca nu are bani se duce in sat la magazin si ia pe datorie. Nu putem cumpara altceva din bani, pentru ca tata o bate pe mama daca nu are bautura. Intr-o zi a batut-o asa de tare incat i-a scos un ochi. El ne-a imbolnavit pe toti de plamani", ne-a povestit Gianina Florescu.
Ea are grija in spital de ceilalti cinci frati. Cel mai afectat de boala este Petrica, in varsta de doi ani si opt luni. Doar Ionut, fratele cel mare al Gianinei, aduce un ban in casa din munca prestata la diferiti oameni din sat. Opt copii, bolnavi de tuberculoza si infometati de un parinte alcoolic si TBC-ist. Gianina asteapta cu nerabdare sa se insanatoseasca fratii ei pentru a pleca acasa. "Doamna doctor ne-a spus ca trebuie sa stam aici doua luni. Vrem sa plecam mai repede acasa. O infirmiera a batut-o pe sora mea pentru ca s-a dus noaptea la baie. A tras-o de par, iar ea a alunecat si a cazut cu capul de ciment. Daca fratii mei mai mici fac pipi in pat, infirmierele ii bat. Sosete am primit acum, cand ati venit dumneavoastra. Altfel, stam desculti", a continuat Gianina.
Atat medicul, cat si asistenta sefa au negat faptul ca acesti copii ar fi batuti. "La noi nu se accepta asa ceva. Cat de rau ar fi un copil, el nu este batut", ne-a declarat dr. Emilia Chistruga.
De sapte ani, in sectie lucreaza ca asistent social si un englez, Brian Douglas. El s-a aratat nemultumit de conditiile existente in Sectia "Dr. Clunet". Cu ajutorul fundatiei din care face parte, Romanian Childrens Hospital, Brian a adus un dram de fericire in familiile aflate intr-o situatie financiara precara. "Exista mari probleme in Romania. Un stat care nu este suficient dezvoltat. TBC-ul este o mare problema in Romania, in special la copii. Aici in spital nu exista suficienti oameni de specialitate, personal suficient, o medicatie superioara. Unde sunt banii pentru acesti copii?", ne-a spus Brian Douglas.
Directorul Spitalului de copii "Sf. Maria, conf. dr. Marin Burlea, s-a aratat nemultumit de felul in care este condusa aceasta sectie, de aceea este hotarat sa o elibereze din functie pe dr. Bodi.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1486 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023340 (s)

loading...