Eveniment-Social

Peste 45 de crame din Romania si din strainatate, prezente la festivalul ”Vin la Cultura” de la Palas

Publicat: 21 sept. 2018
1

Pentru iubitorii licorii lui Bachus, sambata si duminica, pe 22 si 23 septembrie 2018, ansamblul Palas gazduieste cea de-a doua editie a Festivalului International „Vin la Cultura”. Evenimentul completeaza perfect oferta gastronomica variata disponibila la Street Food Festival, care se desfasoara pana duminica, in parcul Palas.
Timp de doua zile, Atriumul Palas Mall va fi locul de intalnire al producatorilor de vinuri si somelierilor cu iubitorii licorii lui Bachus. Festivalul International „Vin la Cultura” este o initiativa a Organizatiei Somelierilor din Romania 2011 (OSR 2011) si se afla la cea de-a doua editie. Evenimentul va beneficia de prezenta a peste 45 de crame din Romania, dar si din strainatate, care ii vor incanta pe vizitatori cu parfumul si savoarea a sute de sortimente de vinuri, spumante si bauturi distilate. „Vin la Cultura” reprezinta o ocazie pentru publicul cunoscator sau amator de vinuri de a interactiona cu specialisti si de a-si dezvolta cunostintele in domeniul enologiei. Festivalul include si zece „master-class-uri” sustinute de cei mai buni somelieri din tara, pentru diverse bauturi, efervescente sau linistite, dar si pentru asocieri de vin si mancare, vinuri din import si multe altele. Participarea este in limita locurilor disponibile, iar detalii vor fi disponibile la punctul de informare al evenimentului. De asemenea, festivalul cuprinde si o zona „VIP”, unde vor fi disponibile doar vinuri selecte, care nu se regasesc la standurile producatorilor. Desigur, va fi amenajat si un magazin, de unde doritorii vor putea sa-si achizitioneze vinurile care i-au impresionat. Pretul biletelor pentru „Vin la Cultura” va fi de 20 lei/zi, la care se adauga garantia de 20 de lei pentru paharul special de degustare.





Adauga un comentariu