Local

Peste 50.000 de dosare, la Judecătoria Iaşi, în 2021! Magistraţii au soluţionat 3 sferturi dintre cauze

Publicat: 21 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Peste 50.000 de dosare la Judecătoria Iaşi în 2021 Magistraţii au soluţionat 3 sferturi dintre cauze
Numărul dosarelor aflate pe rolul Judecătoriei Iaşi a scăzut în 2021, comparativ cu anii precedenţi

Peste 50.000 de dosare, la Judecătoria Iaşi, în 2021! Magistraţii ieşeni au prezentat ieri bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului trecut. Aceştia au reuşit să soluţioneze aproximativ 75 la sută dintre cauzele aflate pe rol

Peste 50.000 de dosare, la Judecătoria Iaşi, în 2021! Magistraţii ieşeni au prezentat ieri bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului trecut. Aceştia au reuşit să soluţioneze aproximativ 75 la sută dintre cauzele aflate pe rol.

Aşadar, în timp ce, în 2019, pe rolul Judecătoriei Iaşi s-au aflat în total 57.391 de dosare, iar în 2020 au fost 53.551 de cauze, anul trecut au fost 52.859 de procese. În urmă cu aproximativ un an, reporterii cotidianului BZI vă prezentau bilanţul activităţii Judecătoriei Iaşi pe anul 2020.

Magistraţii au soluţionat 3 sferturi dintre cauze, anul trecut

Dintre cele 52.859 de dosare aflate pe rolul Judecătoriei Iaşi, magistraţii au soluţionat anul trecut 38.464 de cauze. Astfel, indicele de operativitate a fost în 2021 de 74,53 la sută.

„La finele anului 2021, stocul rămas de dosare era de 14.395. Pe de altă parte, dintre cele 52.859 de dosare, 1.250 de cauze au fost suspendate”, a declarat ieri judecătorul Cristina Vîlcu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi.

În ediţiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat şi bilanţul activităţii desfăşurate de Parchete.

Peste 50.000 de dosare, la Judecătoria Iaşi, în 2021!

Dosarele nou-intrate pe rolul Judecătoriei Iaşi în cursul anului 2021 au fost în număr de 37.013. Dintre acestea, 28.043 au fost cauze civile, iar celelalte – dosare penale. Tot anul trecut, 61 de magistraţi, câţi are Judecătoria Iaşi, au soluţionat, în medie, 630,56 de cauze.

De asemenea, pe cap de judecător, au fost rulate, în medie, 1.353,57 cauze.

„Aşadar, încărcătura medie pe judecător, raportat la numărul mediu de magistraţi aflaţi în activitate, a fost anul trecut de 1.042,58 cauze. Dintre acestea, judecătorii au soluţionat în 2021, în medie, 758,65 dosare. Asta, în contextul în care au fost rulate, în medie, 1.628,56 cauze de magistrat”, a încheiat judecătorul Cristina Vîlcu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi.

Astfel, au fost peste 50.000 de dosare, la Judecătoria Iaşi, în 2021! Pe de altă parte, magistraţii au soluţionat 3 sferturi dintre cauzele acestea în cursul anului trecut.

Adauga un comentariu