National

Peste 7 milioane de persoane sunt vaccinate împotriva noului coronavirus cu schema completă

Publicat: 17 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Peste 7 milioane de persoane sunt vaccinate împotriva noului coronavirus cu schema completă
Vaccin

România a făcut încă un pas spre o rată de vaccinare de 50% din populaţie.

Potrivit RoVaccinare, miercuri a fost depășit pragul de 7.000.000 de persoane vaccinate cu schemă completă.

„Prin vaccinare împotriva COVID-19 se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare și se reduce considerabil riscul de deces”, se arată pe pagina de Facebook RoVaccinare.

De la debutul campaniei de vaccinare, 7,48 de milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puțin o doză și 6,89 de milioane de persoane cu doza completă.

„Reprezintă circa 46,6 la sută din populația adultă rată de acoperire vaccinală cu cel puțin o doză, reprezintă 44,3% din populația eligibilă peste 12 ani și reprezintă aproximativ 39% din populația totală a României”, a spus marţi dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV.

Ratele sunt bazate pe 19,3 milioane de locuitori stabili în România.

Dintre cei vaccinați, 1,2 milioane de români au primit și doza booster.

Media europeană e undeva în jurul a 60%

Potrivit lui Gheorghiță, rata de vaccinare la nivel european este de circa 61% cu cel puțin o doză și circa 57 – 58% cu schemă completă.

„România este la o diferență de circa 15 la sută față de ce se întâmplă la nivel european”, a spus coordonatorul CNCAV.

În ultimele 2 luni, însă, s-au înregistrat progrese importante și autoritățile speră că se poate ajunge la imunitatea de grup, singura care ne-ar feri de un val 5 mai agresiv.
Gheorghiță a mai anunțat că municipiul București are 65% acoperire vaccinală din populația eligibilă și este în grafic pentru a ajunge la 70% săptămâna viitoare cu cel puțin o doză.

Trei județe au rată de acoperire vaccinală de peste 50%: Cluj – 57%, Constanța – 54% și Sibiu 51%.

Un număr de 19 județe au rată de vaccinare între 40 și 50% și 17 județe între 30 și 40%, în vreme ce în două județe au rată de vaccinare între 27 și 29 la sută, scrie Mediafax.

Serul Astra Zeneca din România s-a terminat

”La 31 octombrie, ultimul lot disponibil de vaccin de la compania AstraZeneca a ieşit din perioada de valabilitate, motiv pentru care a fost retras din centrele de vaccinare. Persoanele care erau programate au fost anunţate să nu se mai prezinte la programare şi vor fi rechemate în momentul în care urmează să primim un nou lot de vaccin de la compania AstraZeneca. S-au făcut deja solicitări în acest sens şi aşteptăm livrările cât mai repede încât persoanele care au primit prima doză de vaccin AstraZeneca să poată să-şi finalizeze schema de vaccinare. Reamintesc faptul că rapelul la această doză este recomandat la opt săptămâni, însă, există un interval acceptat până la 12 săptămâni în care se poate efectua doza 2 fără să fie compromise eficienţa şi eficacitatea”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Adauga un comentariu