News Flash:

Peste 70 de persoane cercetate in dosarul Podu Turcului!

27 Iulie 2010
708 Vizualizari | 0 Comentarii
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări penale faţă de inculpatul BALAN LIVIU, profesor de matematică şi informatică în cadrul Grupului Şcolar „Al. Vlahuţă” din comuna Podu Turcului, judeţul Bacău, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunile de dare de mită şi cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată (cate 10 acte materiale). Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pe 23 iulie. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: In perioada premergătoare susţinerii probei scrise la limba şi literatura romană din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie 2010, organizat în centrul de examen Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă” din comuna Podu Turcului, inculpatul Balan Liviu, prevalandu-se de calitatea sa de diriginte al unei clase care a absolvit liceul în acest an, formă de învăţămant cu frecvenţă redusă, a intermediat pentru 10 candidaţi darea unor sume de bani (în medie, cate 2.000 lei de fiecare candidat) conducerii unităţii şcolare susmenţionate, respectiv inculpaţilor Ţopa Dumitru şi Antohe Doina, pentru ca aceştia, prin influenţarea comisiei de bacalaureat, să asigure promovarea frauduloasă a examenului. O parte din banii astfel daţi urma a fi remisă membrilor comisiei de bacalaureat. Facem precizarea că în acest dosar penal, procurorii anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpaţii Ţopa Dumitru, Antohe Doina şi Moraru Tatiana, în stare de arest preventiv (comunicat nr. 253/VIII/3 din data de 29 iunie 2010, afişat pe site-ul www.pna.ro).Totodată, procurorii cercetează un număr de peste 70 de persoane în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de dare de mită şi cumpărare de influenţă, costand în aceea că au remis, direct sau indirect, diferite sume de bani conducerii unităţii şcolare pentru a promova în mod fraudulos examenul de bacalaureat prin punerea la dispoziţie a unor materiale conţinand rezolvarea subiectelor. O parte din banii astfel primiţi urma a fi remisă membrilor comisiei de bacalaureat organizat în centrul de examen susmenţionat. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 22 iulie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 23 iulie 2010, Tribunalul Bacău a hotărat arestarea preventivă a inculpatului Balan Liviu pe termen de 29 de zile. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrangă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (Sursa - Observator)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1583 (s) | 22 queries | Mysql time :0.042078 (s)