News Flash:

Peste o suta de familii au ramas fara apa de baut

28 Decembrie 2006
694 Vizualizari | 0 Comentarii
Peste o suta de familii au ramas fara apa de baut
• Anul 2006 a fost unul de succes pentru Regia Autonome Judeteana de Apa Canal - RAJAC • Regia a reusit sa obtina implementarea standardului ISO 18001 si a obtinut licenta "clasa 1" ca operator in alimentarea cu apa si de canalizare • Astfel, in acest an, incasarile RAJAC au fost cu 106 la suta mai mari in comparatie cu anii anteriori, profitul brut realizat fiind de 75 de miliarde lei (7.500.000 RON) • Peste o suta de familii au ramas fara apa potabila


In urma cu doua zile, in zona Copou s-a produs o fisura intr-o conducta in urma careia peste o suta de familii au ramas fara apa potabila. "Avaria s-a produs marti seara, si, de aceea, a trebuit sa mobilizam tot personalul care era in acea zi de serviciu. Fisura s-a produs ca urmare a vechimii si uzurii conductei. Cea mai mare parte a retelei de distributie este in aceeasi stare, iar pentru modernizare ar fi necesare cam 46 milioane dolari. Chiar si in aceste conditii, efectul ar fi doar de reducere a frecventei aparitiei avariilor. De mentionat este faptul ca sapaturile s-au executat manual, ca sa nu afectam cablurile de energie electrica", a precizat ieri Ioan Toma, directorul Regiei Autonome Judetene de Apa Canal Iasi (RAJAC). Cele mai multe dintre conductele de distributie a apei potabile au mai bine de 50 de ani, de aceea, starea lor lasa mult de dorit. Deseori, cedeaza si se produc avarii care determina si pierderi mari de apa. Tot ieri, reprezentantii Regiei Autonome Judetene de Apa Canal Iasi (RAJAC) au facut publica activitatea institutiei in anul 2006. "In trei ani am reusit sa facem sapte mii de brasamente. Sistemul nostru cu tarif unic pe care l-am implementat, acum este impus peste tot in tara", a spus Ioan Toma, directorul RAJAC. Ca investitii interne, RAJAC a reusit sa extinda retelele si sa alimenteze cu apa in Dorobanti, blocuri ANL, strazile Munteni si Frederich si in cartierul Normanzilor din Harlau, cheltuielile ridicandu-se la peste 650 mii RON. Regia, pe parcursul anului 2006, a inlocuit si modernizat retelele de apa din cartierele Dancu, Cicoarei si Pacurari. In domeniul calitatii apei potabile, RAJAC a reusit sa obtina implementarea standardului ISO 18001 si a obtinut licenta "clasa 1" ca operator in alimentarea cu apa si de canalizare. In anul 2007, Regia va monta 35 de puncte de monitorizare in timp real a calitatii apei, presiunea si debitul. "Proiectul va dura aproximativ doi ani. Dupa ce vom monta cele 35 de puncte de monitorizare vom putea urmari pe calculator in timp real tot ce tine de presiunea apei, debitul si calitatea acesteia pentru a putea interveni la timp pentru o mai buna calitate a apei potabile", a mai adaugat Ioan Toma. Reprezentantii Regiei se lauda ca anul 2006 a fost unul foarte bun pentru ei. In 2006, incasarile RAJAC au fost cu 106 la suta mai mari in comparatie cu anii anteriori, profitul brut realizat fiind de 75 de miliarde lei (7.500.000 RON). Tot din anul 2006, RAJAC se va transforma in societate comerciala. "Am inceput procesul de transformare a Regiei in societate comerciala deoarece Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) ne impune acest lucru. Un alt factor care ne determina sa devenim societate comerciala este ca in legislatia Romaniei este specificat ca operatorii care sunt Regii nu pot participa la licitatii. Pana in luna aprilie speram sa finalizam acest aspect", a incheiat Ioan Toma, directorul RAJAC Iasi.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4017 (s) | 22 queries | Mysql time :0.295345 (s)

loading...