News Flash:

Peste o suta de studenti politehnisti vor avea burse Erasmus

3 Februarie 2005
1238 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un numar de 110 studenti de la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" vor beneficia de burse Erasmus in Franta, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Germania •Grantul Erasmus, impreuna cu suplimentul Phare, este de 350 de Euro pe luna, durata minima de studii fiind de trei luni

In anul universitar 2005-2006, Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" pune la dispozitia studentilor eminenti un numar de 110 locuri in vederea obtinerii de burse Erasmus. Bursa Erasmus face parte din programul comunitar in educatie Socrates si cuprinde actiuni destinate cooperarii europene in domeniul invatamantului superior. Potrivit celor declarate de catre Sabina Saruleanu, coordonator Erasmus din cadrul universitatii iesene, prin sistemul de burse Erasmus este sprijinita dezvoltarea dimensiunii europene, programul acoperind toate disciplinele si domeniile de studii. "Grantul Erasmus, impreuna cu suplimentul Phare nu sunt destinate si acoperirii tuturor cheltuielilor implicate ca urmare a studiului in strainatate", a precizat Sabina Saruleanu. Deoarece finantarea unui student roman care beneficia de o astfel de bursa era mica (de 120-150 Euro pe luna), Ministerul Educatiei si Cercetarii impreuna cu Agentia Nationala Socrates au pus bazele unui proiect Phare pentru suplimentarea granturilor tuturor studentilor la 350 Euro pe luna. Astfel, toti studentii selectati pentru a participa la un stagiu Erasmus primesc si fonduri Phare. Acestia trebuie insa sa participe cu 30 de Euro pentru acoperirea cheltuielilor. Durata studiilor in strainatate pentru studentii cuprinsi in programul de mobilitate este de minimum trei luni, dar nu mai mult de 12 luni. Pentru o perioada mai mare de trei luni pot fi prevazute si perioade de stagiu practic. Cei care beneficiaza de bursa in Romania vor continua sa primeasca valoarea integrala a acesteia pe perioada studiului in strainatate. Programa de studiu trebuie sa fie stabilita astfel incat sa poata fi realizata recunoasterea academica deplina a studiilor efectuate (un an academic, 60 de credite, si un semestru, 30 de credite). In anul universitar precedent au beneficiat de burse Erasmus un numar de 115 studenti. "Calitatea de student Erasmus este dobandita o data in viata. Ei nu trebuie sa mai fi beneficiat de alt stagiu de mobilitate Erasmus", a mai afirmat Sabina Saruleanu. La acest program au participat universitati partenere din tari precum Franta, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Olanda, Grecia si Finlanda. In semestrul intai din acest an universitar au venit din Spania, Italia si Portugalia un numar de 15 studenti prin intermediul programului Erasmus.
Carmen MELINCEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1420 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019054 (s)

loading...