Local

Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi: „Nu există nicio responsabilitate pentru campania de vaccinare”!

Publicat: 12 ian. 2021
Petru Movilă
Petru Movilă, președinte PMP Iași

Petru Movilă, președintele filialei ieșene a Partidului Mișcarea Populară a realizat o scurtă analiză a situației actuale din România. Acesta consideră că nu există o strategie și nicio responsabilitate pentru campania de vaccinare. De asemenea acesta a afirmat că în interiorul Guvernului comunicarea este egală cu zero. Modul în care România este consudă îi face pe cetățeni să nu aibă încredere și siguranță nici măcar în corpul medical.

„Nu există nici o responsabilitate pentru campania de vaccinare. În primul rând nu există o strategie clară privind această acţiune şi nici nu sunt stabiliţi şi responsabilizaţi partenerii din acest proiect, statul, corpul medical, medici de familie, ong-uri, administraţii locale sau alte entităţi. Peste toate astea, comunicarea în interiorul Guvernului este ZERO. Vlad Voiculescu, ministrul de la Sănătate, afirma că banii pentru vaccinare sunt la Ministerul Dezvoltării.

Cseke de la Dezvoltare spune că nu are aceşti bani. Primarii, prin vocea lui Emil Boc, spun că au obligaţia să se ocupe de vaccinare, însă fără să aibă fonduri alocate. Mai este şi colonelul Gheorghiţă, coordonatorul naţional pentru vaccinare, care nu coordonează nimic, dar în spatele căruia se ascund toţi cei care au generat haos până acum. Este grav ce se întâmplă şi această situaţie nu da încredere şi siguranţă nici corpului medical şi nici românilor în ansamblu”, a declarat Petru Movilă, președintele PMP Iași.





Comentarii
  • Mai Movila mai du-te domnule la Prășit la Colectiva Agricola de Producție (CAP Dumești), mai lasă sănătatea ieșenilor și vaccinările, că problema te depășește complet și rămân câmpurile nearate; du-te și te imunizează contra prostiei și a flecărelii inutile în spațiul public, ca te faci de tot rahatul !

  • ”Strategia clară” pentru corpul medical responsabil, care va să zică că nu există, ar fi să lași poza asta de intelectual nesatisfăcut, să scoți ochelarii din nas, din gură, ca-ți intră covidul nevaccinat de la urechea dreapta a ochelarilor, direct în creier, măi Movilă măi !

Adauga un comentariu