Actualitate

Petru Movilă solicită autorităților să ofere susținere financiară și medicilor de familie: „Medicina de familie este expusă în fața COVID-19”

Publicat: 08 apr. 2020

Deputatul ieşean Petru Movilă le-a solicitat premierului Ludovic Orban și ministrului Sănătății, Nelu Tătaru să se pună în aplicare un proiect de susținere financiară a medicilor de familie.

„La începutul săptămânii am avut discuţii telefonice cu premierul Ludovic Orban şi Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, despre luarea în calcul şi introducerea în lista de susţinere financiară a medicilor de familie şi asistenţilor de la cabinete cu măcar 150-200 de euro, dacă nu se poate cu 500 de euro. Mi-au promis că vor analiza propunerea, au afirmat că şi ei se gândesc la o soluţie.

Zilele acestea am transmis şi solicitarea oficială, către premier şi ministrul fondurilor europene, argumentând decizia prin faptul că şi medicina de familie este expusă în fata COVID-19. În timpul stării de urgenţă, rolul medicinei primare este de a supraveghea starea de sănătate a pacienţilor neinternati, fie că sunt sau nu purtători de COVID-19, fiind primul contact cu sistemul de sănătate, mai ales în zonele unde spitalele sunt în carantină sau unde unităţile medicale sunt la distanţă, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în mediul rural. Să nu uităm că majoritatea asistenţilor medicilor de familie sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, fără spor de vechime şi grad principal, fără bonuri de masă sau tichete de vacanţă.”, a spus Petru Movil[.




Comentarii
  • Dar mai aduceți-vă mă aminte și de ăia care au 704 lei pensie lunară, de persoanele cu handicap și de alte categorii defavorizate și mai lăsați-i pe ăia care au. Sunteți fantastici mă. Dar în ziua de vot veți aștepta voturile ,,prostimii” de care acum vă bateți joc, nu ???

  • si de mediul privat care merge la munca, sa asigure salariilor celor din sistem public care stau pe canapea acasa facand nimic, trebuie sustinut. tot in prima linie suntem si noi. Cred ca cea mai importanta linie. Daca sistemul privat cade, toti cadeti.

  • ce fac medici de familie sa merite stimulunte ofera consultatii prin telefon,pentru retete trimite femeia de serviciu iti ia cardul si iti trimite tot prin ia reteta sau trimite retetele direct la farmaciile lor ……….se compara cu personalul care ingrijeste COVID-19…….EU NU CRED !

  • ce fac medici de familie sa merite stimulunte ofera consultatii prin telefon,pentru retete trimite femeia de serviciu iti ia cardul si iti trimite tot prin ia reteta sau trimite retetele direct la farmaciile lor ……….se compara cu personalul care ingrijeste COVID-19…….EU NU CRED !

  • Dar groparilor din cimitire (că în perioada asta au activitate mare) nu le propui pensie specială sau mărire de salariu ? dar de ce nu te-i gândit la cei din privat, care ei vor porni economia, și te-ai gândit tot la ăia care stau cu fundul pe scaun și care au bani ? tot ce faceți, faceți doar pentru propagandă electorală. Numai la ,,ciolan” vă stă mintea.

  • Medicii de familie „bat darabana”! Au in birou o fata care scrie tot. El doar pune parafa si semneaza reteta/trimiterea. Ha-ha!… Curat functionar de Comuna!

  • Dr. Stiuliuc Paula nici in vremuri bune nu vede pacientii la domiciliu , spune ca nu poate , trimite asistenta satranga dreptul de pe teren!Asteia sa ii dai ceva in plus doamnbe fereste!

  • Tiganu face ce stie el mai bine ,,,, Cere , cere si iar cere , nu conteaza pentru cine , important e sa faca ,, bataie ” , si ajutat de alti lingai ca el , Baaa romulane , dar la resursa financiara nu te-ai gandit …?

  • da la asistente s-a gindit cineva ?1450 lei pe luna e salariul de asistenta iar doctorul are lejer 20.000 lei
    Asa ca mars de aici domnule Movila ,prost ai fost ,prost ramii handicapatu-le

Adauga un comentariu