National

„Petscarusul”, o aventura din PET-uri pe Dunare

Publicat: 23 mai 2012
1
Patru tineri – doi braileni, un galatean si un constantean -, s-au gandit la o modalitate originala de a se implica in protectia mediului: au construit o ambarcatiune din PET-uri, cu care urmeaza sa navigheze pe Dunare, de la Chiscani la Sfantu Gheorghe. In punctul terminus al calatoriei, barca din PET-uri va ajunge acolo unde ii e locul, adica la reciclare, informeaza obiectivbr.ro. 
Barca lor este facuta doar din PET-uri, fara niciun adaos de lemn sau metal. „Proiectul l-am demarat pe 1 decembrie 2011, dupa sarbatorile orasului Galati. Ideea ne-a venit dupa ce am vazut gramezile de plastic (pahare, sticle) lasate in urma de cei care au petrecut la zilele orasului. Timp de aproape sase luni am colectat ambalaje PET, pe care le-am prelucrat. Am strans de la prieteni 9.725 de sticle PET, din care am folosit pentru constructia ambarcatiunii 5.589, restul fiind reciclate. Pentru realizarea barcii am avut nevoie de patru luni de munca, in total 820 de ore”, a spus liderul echipei, galateanul Bogdan Badiu, in varsta de 38 ani, pentru obiectivbr.ro. Acestuia i s-au alaturat in cadrul proiectului intitulat „PETSCARUS ECOLOGIC TOUR” constanteanul Ionut Tutuianu, 31 ani, si brailenii Cristian Pirpiriu, 26 ani, si Ilie Geru, 25 ani.
Cei patru ecologisti vor naviga cu barca din PET-uri pe o distanta de 201 kilometri, cuprinsa intre Chiscani, judetul Braila, si Sfantu Gheorghe, judetul Tulcea. Calatoria are aprobarea Politiei de Frontiera si Autoritatii Navale Romane, urmand a se desfasura pe durata a patru zile, incepand de sambata, 26 mai. Sambata, in jurul orei 10.00, cei patru temerari vor face un prim popas in zona debarcaderului „Baza Nautica” din Braila. Pe traseu, ei vor opri si la Galati si Tulcea, sosirea la Sfantu Gheorghe fiind programata pentru marti, 29 mai, la ora 18.00.



Adauga un comentariu