News Flash:

Pierderi de 50 milioane Euro dupa primele sase luni

17 Octombrie 2005
686 Vizualizari | 0 Comentarii
•Firmele iesene au raportat pierderi de 1.753 miliarde lei (175 milioane lei noi), doar in primele sase luni ale anului •Fata de Fiscul iesean, majoritatea agentilor economici justifica aceste pierderi prin nerealizarea veniturilor, respectiv a cifrei de afaceri •Contribuabilii ieseni au de ridicat de la DGFPJ Iasi 45,06 miliarde lei (4,50 milioane lei noi) diferente privind declaratiile impozitului pe venitul global Conform datelor furnizate de reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene Iasi, la data de 30 iunie 2005, un numar de 27 de mari agenti economici au inregistrat credite restante la banci, credite cu o valoare mai mare de un miliard lei (100 mii lei noi). In acelasi timp, societatile comerciale iesene au raportat pierderi de 1.753 miliarde lei (175 milioane lei noi), doar in primele sase luni ale anului. Acest lucru denota faptul ca agentii economici reusesc din ce in ce mai greu sa onoreze plati catre institutiile de credit si la bugetul consolidat al statului. Cu toate ca incasarile la buget din primele 9 luni ale anului au crescut, acest lucru este datorat in mare parte masurilor sporite de executare silita. Datoriile agentilor economici ieseni la bugetul de stat sunt in suma de peste 10 mii miliarde lei (1 miliard lei noi), in timp ce in primul semestru al anului 2005, conform sursei mentionate, un numar de 151 agenti economici au inregistrat pierderi financiare de peste un miliard lei (100 mii lei noi). Fata de Fiscul iesean, majoritatea agentilor economici justifica aceste pierderi prin nerealizarea veniturilor, respectiv a cifrei de afaceri, precum si a veniturilor din productia de imobilizari, lipsei de disponibilitati banesti pentru asigurarea bazei materiale. Conform finantistilor ieseni, neutilizarea integrala a capacitatilor de productie mentinute in functie a determinat inregistrarea unui volum de cheltuieli indirecte, cu caracter fix, reflectate direct in contul de profit si pierdere. Mai multe amenzi Amenzile date de inspectorii fiscali in primele 9 luni ale anului au crescut procentual cu perioada similara a anului trecut. Cazurile in care iesenii au de luat bani de la fisc sunt extrem de rare, fiind doar urmare a diferentelor privind calculul Impozitului pe Venitul Global (IVG). Astfel, contribuabilii ieseni au de ridicat de la DGFPJ Iasi 45,06 miliarde lei (4,50 milioane lei noi) diferente privind declaratiile IVG, pentru un numar de peste 35 de mii contribuabili. In acelasi timp, iesenii au de platit diferente de 29 miliarde lei (2,9 milioane lei noi), in numar de 5.900 contribuabili. Plata sumelor de bani va fi facuta la mijlocul lunii noiembrie. In acelasi timp, reprezentantii DGFPJ Iasi vor amenda aproape 20 de mii contribuabili ieseni, care nu au depus la termen declaratiile pe venitul global. Amenda va fi intre 100 mii si un milion lei (10 lei noi - 100 lei noi), in functie de motivele pentru care iesenii nu au depus declaratiile si sumele pe care trebuia sa le plateasca. Nu este precizat nicaieri in ce conditii se da o suta de mii si un milion. Acest lucru depinde de mai multi factori si este stabilit de inspectorii fiscali. Conform datelor centralizate, numarul celor care au depus declaratiile de venit global este de 47 mii contribuabili, dintr-un total de peste 66 mii care sunt obligati sa depuna aceste declaratii. Cei mai multi restantiei sunt inregistrati in municipiul Iasi, peste 19 mii, in timp ce locul doi este ocupat de Targu Frumos, cu 500 de contribuabili care vor fi sanctionati. Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018149 (s)