News Flash:

Pierderile în sistemul bancar au urcat la 474,5 milioane lei, dupa noua luni

1 Noiembrie 2010
894 Vizualizari | 0 Comentarii
Pierderile la nivelul sistemului bancar au urcat cu 240,5 milioane lei în trimestrul al treilea si au ajuns la 474,5 milioane lei (110 milioane euro) la sfârsitul lunii septembrie, însa bancile mari au înca rezultate pozitive. "Dintre bancile mari, majoritatea s-au mentinut pe profit, iar rezultatele cu plus totalizeaza un câstig de 1,3 miliarde lei. Restul bancilor au cumulat pierderi de 1,77 miliarde lei. Problema principala ramâne, ca si pâna acum, cresterea provizioanelor în tot sistemul", a declarat pentru Mediafax directorul Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza. Valoarea creditelor restante a crescut în luna septembrie cu 9%, la 15,66 miliarde lei, nivelul acestora reprezentând 7,47% din totalul împrumuturilor, potrivit datelor BNR.
În primele trei luni ale anului, bancile cumulau un câstig de 100 milioane euro, jumatate din profitul pe întregul an 2009, comparativ cu o pierdere de 50 milioane euro în perioada similara a anului trecut. Totusi, dupa primele sase luni ale anului, institutiile de credit raportau pierderi nete de 234 milioane lei (55 milioane euro), comparativ cu un usor câstig, de 90 milioane lei, în primul semestru de anul trecut. În primul semestru, provizioanele constituite de banci însumau 20,2 miliarde lei, cu aproape 80% mai mari fata de valoarea din iunie 2009. Anul trecut, sistemul bancar a înregistrat un profit net de 815 milioane lei (200 milioane euro), în conditiile în care 22 de institutii de credit au încheiat exercitiul financiar pe plus, iar 20 de banci au raportat pierderi, potrivit datelor centralizate de BNR.

sistemului bancar
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3972 (s) | 22 queries | Mysql time :0.271217 (s)

loading...