Actualitate

Piesa importanta din angrenajul presei iesene este aproape de faliment!

Publicat: 06 nov. 2014
1

@ O firma care se ocupa de tiparirea unor cotidiene locale si centrale este amenintata cu insolventa @ Creditorii au ajuns la capatul rabdarii vazand ca nu se pot intelege cu firma ieseana

Se anunta vremuri grele la una dintre firmele cele mai cunoscute din Iasi. Este vorba de firma SC Print Multicolor SRL, societate care de-a lungul anilor s-a ocupat cu tiparirea mai multor publicatii locale, printre care 7 Est, Ziarul de Iasi sau Opinia Studenteasca. Aceasta este amenintata cu falimentul de fostii parteneri de afaceri de la SC Glass Co Industries SRL, o firma din Bucuresti, care a inaintat o cerere Tribunalului Iasi,in dosarul cu numarul 8767/99/2014, fixand ca prim termen de judecata 6 ianuarie 2015.

Conform datelor oficiale furnizate de Ministerul Finantelor Publice, Print Multicolor SRL are ca singur obiect de activitate tiparirea ziarelor, iar la finalul anului trecut firma figura cu un numar de 65 de angajati. Datele financiare ale firmei iesene arata insa o situatie groaznica, la o cifra de afaceri de 9.030.120 de lei, adica peste doua milioane de euro, raportandu-se cheltuieli de 10.382.210 si pierderi de 1.098.950 de lei. Nici situatia datoriilor catre stat nu este mai buna. Astfel, catre bugetul statului datoria curenta este de 17.692 de lei, catre bugetul asigurarilor sociale de 63.957 de lei, catre bugetul asigurarilor de sanatate de 24.137 de lei, iar la bugetul asigurarilor de somaj de 1.704 de lei.

Cumulat, aceste datorii trec de un miliard de lei vechi. Tipografia Print Multicolor si-a inceput activitatea la 1 octombrie 1993, primul ziar pe care l-a tiparit fiind cotidianul Monitorul. Portofoliul firmei s-a marit in decursul anilor ajungandu-se la colaborari si cu alte institutii media pentru tiparirea unor publicatii precum: Ziarul de Iasi, Ziarul de Vrancea, Monitorul de Suceava, Libertatea, Adevarul, ProSport si altele. Dupa anul 1997, firma a deschis si linii de legatorie, putand trece si la tiparul de carti si alte materiale de acest gen. In acest domeniu, firma avand colaborari cu edituri destul de cunoscute precum: Grupul Editorial Trei, Polirom, Univers, Sophia, CH-Beck, Hamangiu, Vremea, Publica, Adevar Divin, Brandbuilders, Lider, Meteor Press sau Compania. Reprezentantii firmei Print Multicolor nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.





Adauga un comentariu