Sanatate

Pietre la rinichi: Ce este litiaza renală și ce tratamente recomandă medicii

Publicat: 21 iun. 2021
persoană care acuză dureri din cauza pietrelor la rinichi
Peste jumătate de milion de oameni ajung anual la Urgențe din cauza piatrelor la rinichi

Pietrele la rinichi sau litiaza renală reprezintă o afecțiune la nivelul rinichilor apărută în urma formării calculilor renali care ocupă atât bazinetul, cât și calicele.

Pietrele la rinichi crează o stare de disconfort accentuat, ce poate conduce la probleme grave de sănătate sau chiar urgențe medicale.

Calculii renali reprezintă niște depozite de dimensiuni variabile, de consistență dură, care se formează în interiorul rinichilor și au în compoziție minerale și săruri acide. Aceștia par în momentul în care echilibrul între aportul hidric, săruri, minerale și alte substanțe din urină se modifică. Modul în care această balanță este modificată determină tipul de calcul care se formează.

Demn de remarcat este faptul că peste jumătate de milion de oameni ajung anual la Urgențe din cauza piatrelor la rinichi. Riscul de a dezvolta pietre la rinichi este de aproximativ 20% la bărbați și 10% la femei.

Pietre la rinichi: Cauzele apariției calculilor renali

Principalele cauze pentru formarea pietrelor la rinichi sunt regimul hidric inadecvat, infecțiile urinare repetate, tulburările metabolice și afecțiunile medicale preexistente, cum sunt bolile inflamatorii intestinale, consumul de alimente bogate în oxalați, precum legumele verzi și ciocolata sau moștenirea genetică.

În situații mai rar întâlnite, cauza apariției pitrelor la rinichi poate fi producție crescută de hormoni sintetizați de glandele paratiroide, ceea ce duce la creșterea calciului în sânge și formarea de calculi renali.

Simptome ale litiazei renale

Calculii se pot elimina spontan, fiind asimptomatici, dacă sunt suficient mai mici, sau pot fi simptomatici și produc o durere intensă mai întâi la nivelul zonei lombare, în părțile laterale ale trunchiului, cu iradiere spre organele genitale, fără poziție de ameliorare. Eliminarea calculilor poate fi însoțită de disurie și polakiurie, adică usturime la urinare, urinări dese și în cantitate mică și, uneori, cu prezență de sânge în urină.

În plus, poate să apară senzația de greață și chiar vărsături, pierderea poftei de mâncare, febră, transpirații abundente, diaree sau constipație și oboseală.

Simptome similare cu cele ale eliminării calculilor renali sunt și la apendicită, hernie, sarcina ectopică sau prostatită. Tocmai de aceea este necesar un consult de specialitate și sunt indicate investigații suplimentare pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Tratamentul în cazul pietrelor la rinichi

Tratamentul în cazul pietrelor la rinichi depinde de starea generală de sănătate a pacientului și de rezultatul explorărilor paraclinice.

În cazul calculilor de dimensiuni mici, care se află deja la nivelul ureterului, se poate urma tratament la domiciliu. În asemenea situație se recomandă administrarea de medicamente care calmează durerea, alfa blocante și antibiotice dacă este și o infecție asociată. În plus, se recomandă ingestia de lichide, cu monitorizare ambulatorie timp de 7 – 10 zile.

Medicii recomandă în cauzl pietrelor la rinihci evitarea consumului de sucuri acidulate sau sucuri de fructe, precum este sucul de grapefruit și mâncarea bogată în oxalați, precum legumele verzi, nuci și ciocolată.

Dacă în cauză este vorba despre calculi multipli sau de dimensiuni mari, tratamentele minim-invazive sau chirurgicale vor fi stabilite de medicul urolog, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

Important este ca orice episod colicativ să fie urmat imediat de o vizită la medicul urolog, deoarece patologia litiazică se poate complica în final cu pierderea rinichiului afectat sau cu insuficiență renală cronică.





Adauga un comentariu