News Flash:

Piinea nu se va mai scumpi pina dupa sarbatori

16 Decembrie 1999
1062 Vizualizari | 0 Comentarii
In ultimele saptamini, pretul piinii a intrat pe o panta ascendenta, producatorii de piine si de produse de panificatie adaptindu-se la noul pret al principalei materii prime - griul. "Fata de luna iulie a acestui an, cind a inceput recoltarea griului, pretul acestuia s-a majorat aproape cu 100%, de la 1.200 de lei kilogramul, cit era in timpul verii, la 2.200 de lei pentru un kilogram in prezent. In plus, in aceasta toamna au cunoscut cresteri importante si tarifele practicate pentru energia electrica si termica, precum si combustibilii", ne-a declarat Doru Sistoc, directorul general al SC Pangran SA, unul din principalii producatori de piine din judet. Daca pina in prezent nivelul scumpirilor la piine nu a fost semnificativ, fiind vorba, in medie, de 200 de lei / bucata, noile preturi la piine se dovedesc ceva mai ridicate.
"In ceea ce ne priveste, pentru produsele cele mai semnificative, franzelele albe de 400 si de 500 de grame, pretul a fost majorat cu 500 de lei, acestea costind in prezent 3.000 de lei, respectiv 3.500 de lei. Aceasta ultima scumpire s-a datorat faptului ca am trecut la achizitionarea griului la pretul nou, stocurile vechi fiind epuizate", a precizat directorul SC Pangran SA. Un alt produs al acestei firme, franzela intermediara "Dimbovita", de 600 de grame, a cunoscut o majorare a pretului cu 700 de lei, de la 2.800 la 3.500 de lei.
In ceea ce-i priveste pe ceilalti producatori, se mentine aceeasi medie de crestere, de 500 de lei. Spre exemplu, piinea la vatra, de 400 de grame, costa in prezent 3.000 de lei, fata de pretul de 2.500 de lei cu care putea fi achizitionata la sfirsitul saptaminii trecute. In Iasi, majoritatea firmelor producatoare de piine, Pangran, Compan, Dacia, Bucium sau Paniro au trecut la noile preturi. Pina dupa sarbatori, pretul de achizitie al acestui produs nu va mai creste, consumatorii primind asigurari ferme din partea producatorilor.
In ceea ce priveste rezervele de griu ale judetului, la inceputul acestei luni stocul asigura consumul pe o perioada de trei luni, in judet fiind consumata, lunar, o cantitate de aproximativ 8 - 9.000 de tone de griu, atit in mediul rural, cit si in cel urban.
Mihai ANDREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1888 (s) | 22 queries | Mysql time :0.058202 (s)