Actualitate

Pilaf cu sos de ciuperci, o reteta de post cu o savoare deosebita

Publicat: 22 nov. 2018
17

Pentru astazi va propunem sa gatiti pilaf cu sos de ciuperci, o mancare de post foarte satioasa si sanatoasa, care poate fi servit atat la masa de pranz, cat si la cina, alalturi de o salata de varza alba si varza rosie. Va garantam ca nimeni nu se va ridica flamand de la masa.

Ingrediente

Pentru pilaf:

– 1 cana mare cu orez

– 1 litru apa

– 1 cescuta ulei

– 1 morcov

– 1 ardei gras

– 1 ceapa

– 1 telina mica

Pentru sosul de ciuperci:

– 1 borcan de ciuperci (280 g)

– 1 pahar apa (300 ml)

– 1 lingura bulion

– 1 ceapa uscata

– sare si piper negru macinat dupa gust

– cateva fire de patrunjel

Optional: varza rosie si alba pentru salata

Mod de preparare:

Vom pregati mai intai pilaful. Se pune apa la fiert, iar cand incepe se fiarba, se adauga legumele taiate grosier. Se condimenteaza dupa gust. Supa este gata in aproximativ 30 de minute.

Separat se spala orezul in 4-5 ape, apoi se asaza orezul intr-o craticioara in care am pus un strat subtire de ulei. Se toarna supa prin strecuratoare, aceasta ar trebui sa acopere orezul de grosimea a trei degete. Se da la cuptor, la foc potrivit, pentru aproximativ 30 de minute.

Intre timp, se pregateste sosul de ciuperci. Se caleste ceapa in putin ulei incins pana se topeste putin, apoi se adauga un pahar cu apa. Cand apa fierbe, se adauga ciupercile si se condimenteaza dupa gust. Dupa ce scade apa la jumatate, se adauga 1 lingura cu bulion, se mai lasa putin sa fiarba, apoi se ia focul.

Se serveste cu salata de varza alba si varza rosie.





Adauga un comentariu