Actualitate

Pilotul unui deltaplan a fost rănit după ce a aterizat forțat pe un câmp din judeţul Argeş. Bărbatul a sunt la 112

Publicat: 16 mai 2021
Pilotul unui deltaplan a fost rănit, după ce aparatul de zbor a aterizat forțat pe un câmp din apropierea orașului Topoloveni

Au fost momente de panică în județul Argeș, sâmbătă seara. Pilotul unui deltaplan a fost rănit, după ce aparatul de zbor a aterizat forțat pe un câmp din apropierea orașului Topoloveni. Tot el este cel care a sunat disperat după ajutor. Accidentul este acum investigat de autoritatea aeronautică

Apelul la 112 a fost dat de pilotul de 29 de ani. Acesta a anunțat salvatorii că era lângă aparatul de zbor și că îl durea foarte tare spatele.

Primii care au ajuns pe câmpul din Topoloveni au fost polițiștii. Au fost urmați, la scurt timp, de paramedici, care l-au dus pe bărbat la spital.

„Prezintă multiple contuzii. În funcție de rezultatul investigațiilor, care sunt în curs de desfășurare, se va stabili dacă este necesar să rămână sau nu internat. Este conștient, stabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Pitești, Mihaela Cazacu.

Ancheta este făcută de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de Autoritatea Aeronautică. Autoritățile iau în calcul o defecțiune tehnică dar și vremea nefavorabilă.

Alt accident aviatic. Un avion militar de tip MIG 21 s-a prăbuşit în apropiere de Reghin

Un alt accident aviatic s-a produs în județul Mureș. O aeronavă militară de luptă de tip MIG 21 s-a prăbușit marți, 20 aprilie 2021. Accidentul aviatic s-a produs în Reghin, în localitatea Dedrad, în apropierea de baza aeriană 71.

Pentru moment nu sunt disponibile detalii despre cauzele prăbușirii. Din fericire, pilotul a reușit să se catapulteze. Mikoian-Gurevici MiG-21 este un avion de vânătoare din generația a treia, inițial construit de către Biroul Mikoian și Gurevici din Uniunea Sovietică.

Conform Inspectoratului General de Aviație, misiunea este în desfășurare. Un elicopter medical a plecat de la Târgu Mureș pe direcția Deda, pentru a prelua pilotul rănit în accident. Acesta ar urma să fie transportat la spitalul din Târgu Mureș.

Pilotul s-a catapultat și acuza dureri de spate

Aeronavă MiG 21 LanceR prăbușită în județul Mureș Pilotul a reușit să efectueze manevra de catapultare și este în stare stabilă, conștient și cooperant cu echipele de intervenție ajunse la fața locului.

O aeronavă MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Cîmpia Turzii, care se afla la manșa pentru a efectua un zbor de instrucție, s-a prăbușit marți, 20 aprilie, în jurul orei 14.30, în apropierea localității Dedrad, județul Mureș, într-o zonă nelocuită.

Conducerea bazei aeriene a pus în aplicare de urgență planul de intervenție în astfel de situații, iar o comisie numită la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene se va deplasa de urgență la locul producerii evenimentului pentru investigarea cazului.

În cursul zilei, în județul Mureş s-a semnalat grindină, formându-se nori cu dezvoltare verticală, dar nu este clar dacă acest fenomen meteo are legătură cu prăbușirea avionului.

 





Adauga un comentariu