News Flash:

Piturca a pierdut la ruleta penalty-urilor

11 Noiembrie 2010
791 Vizualizari | 0 Comentarii
Dinamo a eliminat Craiova
• Dinamo s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei la fotbal dupa ce a eliminat pe U Craiova, in Stefan cel Mare, la penalty-uri, scor 4-2 (1-1 dupa timpul regulamentar) • Astazi se vor disputa celelalte doua meciuri din sferturile Cupei, CFR Cluj – Gloria Bistrita si Rapid – Steaua

Dinamo a ajuns in semifinalele Cupei Romaniei la fotbal dupa ce a eliminat pe Universitatea Craiova in sferturi. La finalul timpului regulamentar scorul era egal, 1-1, dar cainii au fost mai precisi la loteria penalty-urilor si au castigat meciul cu 4-2. Dupa emotionantul moment al intonarii imnului Craiovei in aplauzele suporterilor dinamovisti din tribunele stadionului din Stefan cel Mare, cele doua echipe au revenit la rivalitatea istorica si au dat drumul jocului crancen si determinat. Dupa cateva ocazii de o parte si de alta, in minutul 31 Dina a deschis scorul. Acesta a primit o pasa de exceptie de pe stanga de la Mihai Costea si a deschis scorul cu un sut sec sub transversala din cinci metri. Prima repriza nu s-a incheiat inainte ca dinamovistii sa ceara un penalty, cu un minut inainte de pauza, la o faza in care Adrian Cristea a cazut in careul advers. Dupa pauza, dinamovistii au iesit cu alta forta de la vestiare, elevii lui Ioan Andone instalandu-se cu toata echipa in jumatatea adversa. Pana la urma, egalarea a venit de unde nu se asteptau oltenii. Vesnic pasator pe la echipele unde a evoluat, Catalin Munteanu a fost scapat din marcaj de fundasii olteni, a primit o pasa superba de la Margaritescu si a inscris cu o puternica lovitura de cap. Craiova a mai primit o lovitura in minutul 71. Singurul jucator avertizat din tabara olteana a mai primit un cartonas galben din partea lui Robert Dumitru, pentru o intrare periculoasa la Liviu Ganea, dar fara sa-l atinga pe atacantul dinamovist. Arbitrul a scos imediat cartonasul galben si apoi pe cel rosu, Dilevski fiind eliminat. Chiar in inferioritate numerica, Craiova a reusit sa puna in pericol imens poarta dinamovistilor dupa doar doua minute. Dar Dina, scapat singur cu Dolha in careu dupa o pasa de exceptie de la Mihai Costea, a amanat prea mult sutul si portarul cainilor a intervenit salvator. Egalitatea numerica s-a restabilit in minutul 79. Liviu Ganea a primit primul galben pentru un fault la Barboianu, atacantul vazand al doilea avertisment in acelasi minut pentru proteste, fara ca jocul sa fie reluat. Cu terenul mai aerisit si cu spatii mai multe de patrundere, cele doua echipe n-au mai reusit sa inscrie pana la finalul timpului regulamentar, astfel ca meciul a intrat in prelungiri. Dinamo si Craiova au mai avut cate doi ocazii de a inscrie golul izbavitor, dar pana la urma verdictul s-a dat la loviturile de departajare. Andrei Cristea a executat primul, a tras in forta si a inscris, urmatorul fiind Gaman, insa sutul slab al acestuia a fost respins de Dolha. A urmat Catalin Munteanu, care si-a trecut in cont dubla, pentru ca dupa aceea Barboianu sa trimita in transversala. Adrian Cristea a inscris apoi pentru Dinamo, Ologu a dat singurul gol al Craiovei de la punctul cu var, pentru ca dupa aceea Stanca sa apere sutul lui Bordeanu si Mihai Costea sa rateze ultima lovitura. S-a terminat, astfel, 4-2 pentru Dinamo (1-1 dupa timpul regulamentar) si alb-rosii au obtinut biletele pentru semifinalele Cupei Romaniei.
Astazi se vor disputa celelalte doua meciuri din sferturile Cupei, CFR Cluj – Gloria Bistrita (ora 17.00, sport.ro) si Rapid Bucuresti – Steaua Bucuresti (ora 20.45, Pro TV).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dinamo universitatea craiova penalty imnului craiovei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1441 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035489 (s)