News Flash:

Plangere impotriva agresorilor

19 Mai 2004
1318 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cei doi batrani din comuna Cotnari care au fost snopiti in bataie de politisti vor depune plangere impotriva agresorilor •La randul sau, comisarul sef Stefan Alexa a cerut politistilor de la Transporturi Feroviare o explicatie

Victimele politistilor de la Transporturi Feroviare vor depune plangere la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi. Petru Bulau si Vasile Bazga au vrut sa depuna plangerea la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, insa de aici au fost trimisi la procurorii de la instanta superioara. "Cei doi au vrut sa depuna o plangere la noi, insa am fost nevoiti sa-i trimitem la Parchetul de pe langa Curtea de Apel, deoarece reclamantii au mentionat ca au fost agresati si de un ofiter superior. In acest caz, plangerea nu poate fi solutionata de noi, deoarece nu avem competenta pentru cercetarea ofiterilor superiori", a declarat ieri procurorul George Spaiuc, sef de sectie la Parchetul de pe langa Tribunal. Petru Bulau si Vasile Bazga, de 65 si respectiv 74 de ani, sustin ca au fost snopiti in bataie de cativa politisti de la Transporturi Feroviare, care i-au obligat pe cei doi batrani sa recunoasca un furt pe care nu l-au comis. Acestia au fost gasiti pe o parcela de teren de pe raza comunei Cotnari, in imediata apropiere a unui colac de cablu telefonic, care fusese furat in noaptea de 8 spre 9 mai. Batranii spun ca in acel moment au fost inconjurati de cinci persoane, care s-au recomandat a fi drept politisti si care i-au injurat si batut pentru a recunoaste ca au furat cablul telefonic. La Serviciul Politiei Transporturi, din cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi, se afla in lucru un dosar prin care s-a reclamat furtul a 3.600 de metri liniari de cablu telefonic. Ultima sesizare a fost facuta in cursul noptii de 8 spre 9 mai, motiv pentru care politistii s-au deplasat la fata locului pentru cercetari. Pentru a ascunde comportamentul abuziv, politistii spun ca Bulau si Bazga si-au dat identitati false. Cei doi batrani neaga acest lucru si vor sa se adreseze procurorilor, deoarece considera drept abuziv comportamentul oamenilor in uniforma. "Referitor la cele relatate, am cerut ca politistii de la Serviciul Transporturi Feroviare sa faca o ancheta si sa mi se aduca si mie la cunostinta care a fost situatia. Din ceea ce mi s-a spus pana acum, am inteles ca a fost o actiune organizata de Serviciul Transporturi Feroviare, deoarece s-au inregistrat trei furturi de cabluri in zona Cotnari", a declarat comisarul sef Stefan Alexa, comandantul IPJ Iasi.
Angela MAFTEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1487 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019220 (s)

loading...