Secretele istoriei

Planificarea atentatului de la 20 iulie 1944 impotriva lui Hitler

Publicat: 20 iul. 2014
Pana pe la mijlocul anului 1943, soarta razboiului s-a schimbat decisiv in defavoarea Germaniei. Complotistii din randurile armatei si aliatii lor civili ajunsesera la concluzia ca numai asasinarea lui Hitler ar fi putut deschide drumul catre formarea unui guvern acceptabil pentru Aliatii occidentali, guvern care sa fi inceput tratativele pentru o pace separata. Semanarea unei paci separate cu occidentalii ar fi impiedicat Uniunea Sovietica sa invadeze Germania si ar fi oprit varsarea de sange.
In august 1943, Tresckow a intalnit un tanar ofiter de stat major, colonelul Claus Schenk Graf von Stauffenberg. Stauffenberg, care fusese grav ranit in luptele din Africa de nord, era un politician conservator, nationalist si catolic practicant. Daca la inceput el intampinase cu entuziasm venirea la putere a nazistilor, coruptia si ineficienta regimului instaurat de Hitler l-a deziluzionat. Stauffenberg a fost dezgustat de tratamentul aplicat evreilor si prizonierilor de razboi sovietici. Incepand cu anul 1942, alaturi de alti ofiteri ai armatei germane, a devenit constient ca Hitler conducea Germania catre dezastru si ca din acest motiv dictatorul trebuia inlaturat de la putere. Anumite scrupule de ordin religios l-au impiedicat o vreme sa accepte ca singura cale de inlaturare de la putere a führerului era asasinatul.

Vezi si Adolf Hitler si „Puciul de la berararie”
Dupa dezastrul de la Stalingrad, Stauffenberg a ajuns la concluzia ca asasinarea lui Hitler era cel mai mic rau moral.
Olbricht le-a prezentat lui Tresckow si Stauffenberg o noua strategie a loviturii de stat. Armata de rezerva avea un plan de actiune numit Operatiunea Valkiria, care urma sa fie declansata in cazul izbucnirii miscari anarhice din cauza bombardamentelor aliate sau in cazul unei rascoale de proportii a muncitorilor straini care prestatu munca fortata in industria germana. Olbricht a sugerat ca planul operational putea fi folosit pentru mobilizarea Armatei de Rezerva, care ar fi putut prelua controlul asupra oraselor tarii, ar fi dezarmat SS-ul si ar fi arestat conducerea nazista, totul numai dupa asasinarea lui Hitler.
Walküre putea fi declansata doar de generalul Friedrich Fromm, comandantul Armatei de Rezerva, care trebuia ori sa fie castigat de partea conspiratorilor sau trebuia neutralizat. Fromm, ca si multi alti ofiter de rang inalt, stia cate ceva despre conspiratiile militare care se pregateau, dar nu le sprijinise niciodata activ, nici nu le tradase Gestapoului.

Vezi si Evadarea din buncar a lui Martin Bormann 
La sfarsitul anului 1943 si inceputul anului urmator, au existat cel putin patru tentative ale conspiratorilor de a ajunge suficient de aproape de Hiler pentru a-l ucide cu o grenada de mana sau cu focuri de pistol. Dar atari tentative deveneau treptat mai dificil de dus la bun sfarsit. Cum situatia de pe front se deteriora constant, Hitler nu mai aparea aproape deloc in public si vizita foarte rar Berlinul. El isi petrecea timpul in special la cartierul general din Prusia Rasariteana (Wolfschanze) sau la vila sa din Berchtesgaden, in muntii Bavariei. In ambele locatii, Hitler era foarte bine pazit, iar printre vizitatori se numarau numai oameni pe care dictatorul ii cunostea bine si in care avea deplina incredere. Himmler si Gestapoul erau tot mai ingrijorati in privinta unui posibil complot impotriva lui Hitler, ofiterii de stat major fiind principala sursa de amenintare la siguranta dictatorului.

Vezi si Gestul misterios facut de Hitler in anii ’30, in muzeele germane 

In vara anului 1944 era clar ca Gestapoul se apropiase primejdios de mult de cercul conspiratorilor. Conspiratorii incepusera sa creada ca actionau contra cronometru, date fiind situatia de pe fronturi, (pe care, atat in rasarit cat si in apus, germanii se retrageau neincetat), cat si situatia din Germania. Tot mai multi conspiratori au ajuns sa creada ca mai aveau o singura sansa – si anume prin lichidarea lui Hitler. Pentru multi dintre conspiratori, complotul impotriva lui Hitler a inceput sa capete o importanta mai degraba pentru salvarea onoarei ofiterilor, familiilor lor si armatei, parand tot mai evident ca evenimentul ar fi avut consecinte din ce in ce mai mici pentru cursul istoriei. 
Este surprinzator ca, dupa luni de comploturi ale grupurilor de rezistenta din Armata si a celor din aparatul de stat, in conditiile in care in miscarea de rezistenta erau implicati foarte multi oameni, Gestapoul nu prinsese de veste. Gestapoul stia de fapt inca din februarie 1943 de existenta grupurilor de rezistenta din Abwehr (protejate de amiralul Wilhelm Canaris) si de rezistenta civililor formata in jurul fostului primar al orasului Leipzig, Carl Goerdeler.

Vezi si Cum au ascuns Statele Unite ale Americii triumful lui Hitler – VIDEO
Daca toti complotistii despre care existau informatii sigure ar fi fost arestati, Gestapoului i-ar fi fost posibil sa descopere si grupul din cadrul Grupului de Armate Centru, iar atentatul din 20 iulie 1944 nu ar mai fi avut loc. Unii cercetatori au avansat ipoteza ca Himmler a lasat complotistii, dintr-un motiv necunoscut, sa-si continue incercarile de asasinare.

Himmler a avutin august 1943 cel putin o conversatie cu un opozant cunoscut – ministrul de finante al Prusiei, Johannes Popitz –, implicat in reteaua lui Goerdeler. Lui Himmler i s-a oferit sansa sa se alature opozitiei si sa-l inlature pe Hitler si sa asigure securitatea negociatorilor de pace.
Aceasta intalnire s-a incheiat fara vreun rezultat, dar Popitz nu a fost arestat, si se pare ca Himmler nu a facut nimic pentru descoperirea restului retelei care opera in birocratia de stat. Este posibil ca Himmler, care inca din 1943 stia ca razboiul este pierdut, sa fi lasat cu buna stiinta desfasurarea complotului, avandu-se in vedere si imprejurarea ca succesorul lui Hitler ar fi fost chiar el, Himmler, si ca ar fi putut negocia o pace. Popitz nu era singurul care il vedea pe Himmler ca pe un aliat potential. Generalui von Bock l-a sfatuit pe Tresckow sa ceara sprijinul lui Himmler, dar nu exista nicio dovada ca s-a incercat asa ceva. Se pare ca Goerdeler a mentinut contacte indirecte cu Himmler prin intermediul lui Carl Langbehn. Biograful lui Canaris, Heinz Höhne, a sugerat ca seful serviciului de informatii al armatei si Himmler ar fi incercat sa schimbe regimul, dar aceasta este doar o speculatie




Adauga un comentariu