News Flash:

Planuri de investitie de 30 milioane Euro

11 Decembrie 2006
951 Vizualizari | 1 Comentarii
Planuri de investitie de 30 milioane Euro
• In cursul anului viitor, planul de investitii al firmei pascanene cuprinde un efort financiar de 8 milioane Euro, urmat de inca 10 milioane in 2008 si alte 12 milioane Euro in 2009 • Siretul SA va deschide doua magazine de prezentare a produselor, la Iasi si la Bucuresti
Conducerea societatii comerciale Siretul SA Pascani a decis sa investeasca in urmatorii trei ani 30 milioane Euro in tehnologii noi de producere a perdelelor si a tricotajelor. In cursul anului viitor, planul de investitii al unitatii economice pascanene cuprinde un efort financiar de 8 milioane Euro, urmat de 10 milioane in 2008 si 12 milioane Euro in 2009. Conform directorul Adrian Neagu, in urmatoare perioada, tinta de piata a SC Siretul SA va fi piata din Estul Europei, referindu-se la Republica Moldova, Rusia si chiar Ucraina, piete cu traditie pentru perdelele de Pascani, dar care au fost abandonate in ultimii ani. Recent, Siretul SA a deschis la Pascani un magazin de prezentare, unde pot fi vazute perdelele facute la fabrica, precum si o linie noua de echipamente sportive cu marca Siretul, alaturi de o noutate absoluta, reprezentata de perdelele tricotate. Cu ajutorul printului Sturdza, Siretul SA a obtinut recent mai multe contracte, in tari precum Brazilia, Elvetia si Germania. Conform datelor economice, in primele sase luni, Siretul SA a inregistrat un profit de 4,35 miliarde lei (435 mii RON), dupa ce anul trecut rezultatele financiare inregistrau in perioada similara pierderi de 2,55 miliarde lei (255 mii RON). Rezultatele economice sunt si mai surprinzatoare dupa ce in cursul anului trecut conducerea Siretul SA a decis sa trimita acasa nu mai putin de 500 de angajati. In acest context, fabrica de perdele de la Pascani, SC Siretul SA, va deschide un punct de lucru la Arad. Actionarii grupati in jurul SIF Broker Cluj intentioneaza sa mai faca si o majorare a capitalului social, pentru investitii, dupa schema inceputa in anul 2004. Totodata, in anul 2005, capitalul social al firmei a fost majorat de la 130 miliarde lei (13 milioane RON) la 158 miliarde lei (15,8 milioane RON) prin includerea sumei de 28 miliarde lei (2,8 milioane RON), reprezentand prima de emisiune si profitul net aferent anului 2004. Siretul SA va deschide un magazin de prezentare a produselor, in viitorul apropiat, la Iasi si Bucuresti. Orientarea spre piata Rusiei nu este o noutate pentru unitate pascaneana, care si-a declarat aceste intentii inca din urma cu doi ani. Motivul este dat de ponderea pe care perdelele il ocupa in activitatea unitatii economice. "Vanzarile de perdele, desi au inregistrat o scadere fata de anul anterior, reprezinta un procent de circa 60 la suta din totalul vanzarilor catre piata interna, firma fiind perceputa in continuare ca unul dintre principalii furnizori ai pietei interne pentru produsele de acest gen", sustine Adrian Berinde, presedintele Consiliului de Administratie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

carcotash5  | #3767
Dar cu oamenii pe care ia disponibilizat acum recent,cum ramane?Mincinoshii!!!!!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1642 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036778 (s)