Local

Plasme TV din banii CAR de la Iasi

Publicat: 22 nov. 2012

@ Batranii Iasului au ajuns sa se imprumute de la Casa de Ajutor Reciproc pentru a-si multumi nepotii @ Unii pensionari solicita ajutorul CAR pentru a face cadouri copiilor lor, in timp ce altii apeleaza la Casa pentru a-si cumpara diverse lucruri pentru locuinta @ „Vreau si un televizor nou, al meu este invechit. Am vazut o promotie la plasme TV si vreau sa-i iau si ceva frumos nepotului care se intoarce din Anglia”, a declarat Geta

Mii de pensionari ieseni au ajuns sa se imprumute cu sume uriase de bani pentru a putea sa-si satisfaca nevoile personale. Batranii Iasului vin zilnic la Casa de Ajutor Reciproc pentru a solicita imprumuturi de cateva mii de lei pentru a achizitiona bunuri de valori ridicate, proteze, operatii sau anveloparea blocurilor.
Este si cazul lui Ovidiu D., in varsta de 61 de ani. Acesta a solicitat de la CAR un imprumut de cateva mii de lei pentru a-si monta centrala termica in apartament. Batranul s-a saturat sa plateasca lunar sute de lei la asociatie pentru plata intretinerii si a ales sa-si cumpere o centrala de apartament. „Mai demult m-am hotarat sa-mi pun centrala. Am platit iarna trecuta in 3 luni cate 6-7 milioane. Nu beneficiez de ajutor de incalzire si este greu. Acum vreau o centrala ca sa o pornesc atunci cand vreau, iar daca plec undeva sa o opresc”, a declarat Ovidiu D. Acesta este un abonat fidel al CAR, fiind membru de 12 ani, timp in care a facut multe imprumuturi. „Am tot imprumutat, ma ajuta foarte mult Casa de Ajutor, am facut multe imprumuturi, pentru diverse lucruri”, a mai spus batranul. Cu toate ca suma solicitata este destul de mare si depaseste contributia barbatului, reprezentantii CAR spun ca acesta a fost mereu un bun platnic si ca ar putea sa-si achite cu succes ratele. „Nu prea se incadreaza, dar se vede ca poate plati rata, trebuie doar sa mai aduca un al treilea garant”, a declarat Elena Ungureanu, presedintele CARP Iasi.

Bani pentru cadouri

O alta pensionara din Iasi, Geta, in varsta de 68 de ani, s-a prezentat ieri la CAR pentru a lua un imprumut. Femeia spune ca vrea sa-i achizitioneze nepotului ei un cadou special pentru ca se intoarce de la studii, din Anglia. Aceasta poate lua aproximativ 2.000 de lei, pe care se angajeaza sa-i restituie in 8 rate. „Vin sarbatorile, vreau sa iau cadouri pentru cei patru nepoti ai mei. Vreau si un televizor nou, al meu este invechit. Am vazut o promotie la plasme TV si vreau sa-i iau ceva frumos nepotului care se intoarce din Anglia”, a declarat Geta.

Mii de pensionari au luat imprumuturi

Reprezentantii CAR din Iasi spun ca pana in prezent au incheiat 7.528 de contracte de imprumut, cu 200 mai multe decat cele de anul trecut. „Am acordat 421 de ajutoare de deces, cu 58 mai multe decat anul trecut, 1.400 de ajutoare nerambursabile si au plecat 565 de pensionari la tratament prin Casa de Pensii, carora noi le-am dat cota parte din bilet”, a declarat Elena Ungureanu. Anul acesta, la CAR Iasi s-au inscris 1.650 de membri noi dintre care peste 540 sunt din mediul rural, din 12 comune. O parte dintre acesti pensionari care au luat imprumuturi se dovedesc insa a fi rau-platnici. In total, peste 1.600 de batrani din Iasi au retineri din pensie pentru ca au inregistrat datorii la CAR. Cele mai multe dintre aceste popriri sunt insa realizate la cererea pensionarilor care nu se pot deplasa sa achite rata sau locuiesc in mediul rural. „Luna trecuta, am avut 160 de popriri, din care 40 sunt restantieri, iar 120 au popriri la cerere”, a concluzionat Elena Ungureanu.




Adauga un comentariu