News Flash:

Plesu nu mai reprezinta interesele oamenilor de afaceri

13 Noiembrie 2005
1306 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Nu cred ca Plesu mai reprezinta interesele oamenilor de afaceri din Iasi", a spus ieri Nichita, dupa ce Plesu l-a acuzat cu nonsalanta ca nu i-a oferit un contract Un razboi deschis a izbucnit ieri intre primarul Gheorghe Nichita si Gheorghe Plesu, directorul Habitat Proiect SA si presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOA). Dupa un schimb de replici dure intre Nichita si Plesu, primarul considera ca seful Habitat Proiect SA nu merita sa reprezinte oamenii de afaceri ieseni. De aceea, primarul a anuntat ca va milita pentru ca Plesu sa fie scos din functia de la AOA. "In numele firmelor din Iasi, Plesu a invocat un interes personal, acela de a castiga licitatii, dovedind o lipsa crasa de legalitate. De aceea voi discuta cu oamenii de afaceri din Iasi, fiindca eu consider ca nu ii mai reprezinta si distruge imaginea AOA. Nu vrem ca asociatia sa capete imaginea Camerei de Comert de la Iasi, aceea de partener de discutie neviabil", a declarat Gheorghe Nichita. Scanteia scandalului a fost atacul public demarat de Plesu la adresa primarului. Sustinand ca vorbeste in numele oamenilor de afaceri din Iasi, Plesu a acuzat primarul ca nu are grija de firmele iesene, ca nu le protejeaza. Argumentul sau a fost insa unul personal, Plesu fiind suparat ca firma sa, Habitat Proiect SA, nu a castigat licitatia de realizare a cadastrului general a municipiului, contract cu o valoare de 77 miliarde lei (7,7 milioane lei noi). Fara sa se impiedice in prevederi legale sau in principiul concurentei, Gheorghe Plesu a spus ca ar fi trebuit sa castige Habitat Proiect SA. La licitatia de anul trecut, a castigat Geotop 2000 SRL, care a dovedit comisiei ca are specialisti, utilaje si a prevazut costuri de 77 de miliarde lei (7,7 milioane lei noi). Habitat Proiect nu avea nici experienta, nici echipamentele necesare. In schimb, a cerut cu 10 miliarde mai mult decat contracandidatul sau. Dupa ce a pierdut licitatia, Plesu a continuat sa puna piedici, atacand in justitie hotararea comisiei de licitatie, desi evidentele ii stau impotriva. In plus, Gheorghe Plesu a exprimat ieri si o curioasa opinie despre democratie si modul in care ar trebui condus orasul. "Oamenii de afaceri trebuie sa dicteze prioritatile municipiului, fiindca ei aduc bani in oras, creeaza locuri de munca", a spus Plesu. "Eu credeam ca in democratie conteaza cetatenii, ce vor ei si ce nevoi are comunitatea. Primaria nu trebuie sa urmareasca interesul de afaceri al unor firme", a replicat Nichita. Lucian SCHIOPU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1267 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013743 (s)