News Flash:

Plosnitele de presa

18 Februarie 2008
1449 Vizualizari | 0 Comentarii
Vlad Hogea
Ma cuprinde, uneori, o stare de lehamite, cand vad cata mizerie morala e in societatea romaneasca, si atunci imi aduc aminte ce scria Tudor Arghezi, in 1912, intr-un pamflet intitulat "Plosnitele": "Plosnita, sau paduchele-de-lemn, dupa altii, e o fiinta rotunda si turtita ca un bob de linte rosu si rareori lungareata. (...) E curios cat tin sa imite plosnitele pe oameni, in functiunile lor cele mai importante si mai onorabile. Un fel de ciuda te apuca sa recunosti maimutareala semenilor tai celor mai valorosi in societate, vazand cum un paduche face pe omul politic, pe magistratul, pe omul de litere, pe mitropolitul, pe marele duce sau pe cezarul. Unii din paduchi, grasi, fac gesturi ca si cum ar umbla calare si mii de plosniti mai mici si anemice saluta. Apoi e o furnicare, in toata paduchimea, care trebuie sa fie ca un hohot de ras, ca o felicitare generala.

(...)Plosnitele se trezesc odata cu gandacul cel negru ca un popa, si disputa lumina intunericului cu sobolanii, cu soarecii, cu ganganiile ruginii ale bucatariei; umbla cand prin curti se strecoara dihorul, urechelnita prin tinda, coropisnita, si in aer fluturele mortii, buha si cucuvaia. (...) Spion neintrecut, ea te urmareste cu ochiu-i nevazut, la baie, la birt, la teatru: stie cum muncesti si cum te odihnesti, cine vine sa te vada, pe unde umbli, cu ce fel de oameni te intalnesti... Ca sa te pandeasca, ea isi alege locurile cele mai comode si mai bine asezate topografic, si repulsiunea ei pentru orice osteneala o face sa caute ascunzisurile facute gata, in care se gramadeste, impuiaza, si isi creste pe langa sinesi copiii cu o priveghiere ce lasa a se-ntelege ca plosnita poseda o inima sensibila si iubitoare. Civilizatia omeneasca n-a mers insa pana la intortocherea si stricarea gustului ei primitiv in ce priveste hrana. Conservatoare tenace, plosnita are cultul stramosesc al unui singur fel de bucate: sangele proaspat baut de-a dreptul viu din vana. E drept ca si alte animale se nutresc cu sange - tigrul, pantera, leul, dar pe cand acestea practica violenta, barbatia si indrazneala, punandu-si viata in joc de cate ori voiesc sa manance, mai fina, plosnita isi ia toate masurile pentru ca in vanatoarea ei dosita pe drumurile beznei sa nu piarda dintr-insa un crampei. O vezi fugind cu sangele tau ca o plosca plina si pierzandu-se in scorburile casei. (...) Plosnita lasa pe unde trece o mireasma iute si grasa si-i o garantie pentru dansa ca poate scapa cu viata. Pe unii ii ierti de mila, pe altii ii cruti din dezgust. Noroiul ce ramane dintr-un parazit strivit e aproape un merit al lui pentru viata".

Am intalnit si eu, in viata, destule plosnite cu chip de om. Pe unele am cautat sa le strivesc - si chiar am reusit, uneori mai usor, alteori mai greu. Pe altele, desi am incercat sa le strivesc, n-am izbutit cu nici un chip - aveau deja un soi de "imunitate". Dar, de la o vreme, mi s-a facut sila sa mai strivesc plosnitele de presa scornitoare, care, la ceasuri tarzii de noapte, incearca sa mi se strecoare pana si in asternut. M-am plictisit de vanatoarea de plosnite - deocamdata. Insa va veni o zi in care aceste plosnite (si altele ca ele!) vor fugi mancand pamantul. Desigur - daca vor mai apuca.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

plosnitele paduchele-de-lemn tigrul pantera leul vanatoarea imunitate
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1339 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017992 (s)