Actualitate

PNL a obţinut preşedinţia a 6 comisii permanente, printre care și preşedenţia Comisiei SRI. USR-Plus va avea 4 comisii

Publicat: 16 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
PNL a obţinut preşedinţia a 6 comisii permanente printre care și preşedenţia Comisiei SRI. USR-Plus va avea 4 comisii
Focar de Covid-19 în Parlamentul României

PNL a obţinut preşedenţia a 6 comisii permanente la Camera Deputaţilor, printre care și preşedenţia Comisiei SRI. Anunțul a fost făcut de liderul deputaţilor PNL Florin Roman într-un mesaj adresat colegilor de partid.

Florin Roman susține că liberalii ar urma să aibă şi şefia Comisiei SRI, precum şi patru locuri în Biroul Permanent al Camerei, potrivit unor surse din partid.

În mesajul transmis ca urmare a mandatului primit ca lider de grup de a negocia cu USR şi UDMR pentru noua configuraţie a Camerei Deputatilor, exceptând poziţia de preşedinte, care este negociata de partea politică, Florin Roman afirmă că PNL va deţine şefi a a şase comisii. USR – 4, UDMR –  2 (una luată de la PSD), 1 minorităţi naţionale.

PNL va avea preşedenţia Comisiei SRI

Potrivit lui Florin Roman, PNL va deţine şi şefia Comisiei UNESCO, a Comisiei de statut, precum şi preşedinţia Comisiei SRI, comisii comune ale celor două Camere.

Roman a anunţat colegilor de partid şi structura Biroului Permanent al Camerei Deputatilor rezultată în urma discuţiilor  – 4 locuri PNL,  3 PSD, 2 USR, 1 AUR, 1 UDMR, 1 minorităţi naţionale.

El a precizat că această structură va fi valabilă în  6 sesiuni din 8, iar reprezentarea se schimbă în două sesiuni.

Florin Roman susţine că PNL va mai avea 16 vicepreşedinţi şi 11 secretari, iar acordul final va fi semnat după ce se ia şi decizia legată de preşedinţia Camerei, disputată de PNL şi de USR PLUS

Roman reafirmă în mesajul său că liberalii vor avea un nou lider de grup, în condiţiile în care a anunţat deja că nu va mai candida pentru postul de lider de grup.

Negocierile continuă cu USR-Plus și UDMR

Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare se desfăţoară pe trei paliere – politic, parlamentar şi programul de guvernare. În prezent discuţiile sunt  blocate din cauza poziţiilor divergente ale PNL şi USR PLUS.

Liderii USR-PLUS au convocat o ședință de urgență pentru a discuta varianta ca Ludovic Orban să fie propunerea partidelor de dreapta pentru a deveni premier desemnat.

Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus celor doi lideri, Dan Barna și Kelemen Hunor, că vrea să fie propus din nou pentru funcția de premier pentru a debloca negocierile privind guvernarea. Astfel, Dan Barna ar urma să primească șefia Camerei Deputaților și UDMR șefia Senatului.

Noul Parlament, convocat de Klaus Iohannis

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 16 decembrie, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 6 decembrie 2020, în ziua de luni, 21 decembrie 2020, ora 12:00, la Palatul Parlamentului.

Actualul legislativ a avut ultima zi de activitate parlamentară. În Camera Deputaților, puțini aleși au fost prezenți fizic la ședința de plen. Pentru unii dintre ei a fost ultima ocazie să între în Palatul Parlamentul în calitate de deputat.

Mulți dintre actualii parlamentari nu se vor mai regăși în viitorul legislativ, așa că au profitat de ultima ședință de plen pentru a imortaliza momentul. Înainte de începerea dezbaterilor, deputații și-au făcut selfie-uri cu colegii.

La sfârșitul acestei săptămâni parlamentarii aleși pe 6 decembrie încep procedurile pentru preluarea mandatelor.

Șeful statului a a anunțat încă de luni că într-o săptămână va convoca noul Parlament.

„Având în vedere că Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare, acum sunt îndeplinite condiţiile pentru convocarea noului Parlament şi pot să vă informez că intenţionez să convoc noul Parlament pentru data de 21 decembrie, săptămâna viitoare. Luni se va constitui noul Parlament”, a afirmat şeful statului.

Adauga un comentariu