News Flash:

Polemica intre Directia de Sanatate Publica si Inspectoratul Scolar

27 Ianuarie 2004
782 Vizualizari | 0 Comentarii
•Bataie de joc cu examenele medicale si psihologice ale cadrelor didactice •Directorul DSP nu stie inca cine efectueaza aceste examene •Purtatorul de cuvant al DSP sustine ca examenele cadrelor didactice sunt efectuate de medicii din reteaua scolara sau cei de familie •Inspectorul scolar general la un pas de a face o criza de nervi •Nici un dosar nu a fost depus la compartimentul de medicina muncii pentru avizare

Au trecut patru luni de la deschiderea anului scolar si nici pana la ora actuala nu se stie cu exactitate cine efectueaza examenele medicale pentru cadrele didactice. Pe de o parte, purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica (DSP), dr. Lucian Andrei, sustine ca examenele medicale sunt efectuate de medicii din reteaua scolara sau cei de familie, iar pe de alta parte directorul general, conf. dr. Stefan Georgescu, a afirmat ca nu stie inca cine se ocupa de acest lucru. "Conform precizarilor transmise de Ministerul Sanatatii, analizele medicale pentru cadrele didactice sunt facute de medicii scolari, iar in mediul rural, pentru ca nu sunt astfel de medici, se ocupa cei de familie. In ceea ce priveste examenul psihologic al cadrelor didactice, acesta va fi facut de psihologii scolari. Dupa efectuarea acestor examene, dosarele angajatilor din invatamantul preuniversitar vor fi depuse la compartimentul de medicina muncii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Sanatate pentru avizare, apt sau inapt de a preda in invatamant", a declarat dr. Lucian Indrei. Cu toate ca termenul de depunere a dosarelor a fost prelungit pana la sfarsitul lunii martie, pana in prezent, nu a fost depus nici un dosar la compartimentul de medicina muncii.

Psihologii fara competenta

Directorul DSP a declarat ca, deocamdata, are doar o lista a examenelor clinice si paraclinice care trebuie efectuate cadrelor didactice, dar nu stie cine se va ocupa de aceste investigatii medicale. "Nu psihologii scolari vor face examenul psihologic sl cadrelor didactice, ci doar cei acreditati. Deocamdata am primit o serie de examene clinice si paraclinice care trebuiesc facute cadrelor didactice si nu pot sa va spun acum cine presteaza aceste servicii. In maximum 48 de ore o sa va dau un raspuns", a declarat conf. dr. Stefan Georgescu. Ori directorul Georgescu nu stie ce fac subalternii din ograda DSP, ori purtatorul de cuvant nu este informat asupra acestei situatii. Pe de alta parte, Mihai Dumitriu, inspector general la Inspectoratul Scolar Judetean, a fost la un pas de a face o criza de nervi la auzul vestii ca psihologii scolari vor trebui sa testeze cadrele didactice. "Acest lucru este imposibil. Noi avem in retea psihologi-pedagogi, care fac doar consiliere si nu au o vechime mai mare de doi-trei ani in campul muncii. Acestia nu sunt apti pentru a testa cadrele didactice. Asta nu este treaba Inspectoratului Scolar. Trebuia sa se stabileasca un parteneriat intre ministerele sanatatii, educatiei si cercetarii si cel al muncii si solidaritatii sociale si sa se stabileasca foarte clar acest lucru. Daca vor fi depistati la acest examen psihologic cadre didactice care nu sunt apte pentru a lucra in invatamant, ce voi face cu acei oameni?", a declarat Mihai Dumitriu. Pana cand se va decide cine va efectua examenul medical si psihologic al cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar, se incheie anul scolar. Poate pentru urmatorul an scolar va exista o altfel de organizare si situatia din acest an nu se va mai repeta.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4463 (s) | 22 queries | Mysql time :0.296032 (s)