News Flash:

Poliţiştii de la Rutieră, puşi să dea cel puţin cinci amenzi pe zi, de fiecare, pentru calificativul „bun”

28 Iunie 2010
654 Vizualizari | 0 Comentarii
Cadrele Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Suceava, precum şi agenţii şi ofiţerii formaţiunilor de profil din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti din judeţ vor fi nevoiţi să dea cel puţin cinci amenzi pe zi, de fiecare, dacă vor să obţină măcar calificativul „bun”. Dacă pană acum norma la amenzi a poliţiştilor de la Circulaţie era doar la nivel declarativ, nefiind nici o dispoziţie scrisă în acest sens, un document trimis de cateva zile SPR Suceava şi ajuns şi în posesia „Monitorului de Suceava” oficializează această practică. In documentul la care facem referire sunt prezentaţi indicatorii de evaluare generali propuşi pentru intervalul iulie-decembrie 2010. Indicatorii cu pricina, se explică în acelaşi document, vor fi folosiţi „în vederea aprecierii uniforme şi corecte a activităţilor specifice desfăşurate de lucrătorii de poliţie rutieră”. In evaluarea agenţilor operativi, adică a poliţiştilor care sunt efectiv în stradă, 50% în stabilirea calificativului contează activitatea de aplicare a legii, urmand să-i fie calculate cate amenzi şi dosare penale face fiecare în trafic. In adresa semnată chiar de şeful Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Romane, comisarul şef Lucian Diniţă, se explică că „pentru calificativul „BUN”, activitatea de aplicare a legii se va materializa în întocmirea unui număr de 5 (cinci) procese verbale de sancţionare contravenţională pentru abateri ce constituie principale cauze generatoare de accident sau pentru ilegalităţi în transportul rutier de mărfuri sau persoane/zi”. Monitorul Noii indicatori, discutaţi în şedinţă la SPR Suceava Şeful SPR Suceava, comisar Liviu Sfichi, ne-a confirmat, ieri, că a primit documentul cu indicatorii de evaluare şi că, la începutul săptămanii viitoare, în prima şedinţă, îl va discuta cu poliţiştii din subordinea sa. „Il vom analiza la proxima întalnire şi vom trimite la Direcţia Rutieră eventualele propuneri şi observaţii pe care le vom avea”, a declarat Sfichi, precizand ca pană acum nu a existat o aşa-zisă normă de amenzi ce trebuia respectată. Şefii de la Bucureşti cer ca indicatorii de evaluare să fie analizaţi împreună cu reprezentanţii locali ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi aşteaptă un răspuns pană joi, 1 iulie a.c..
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

spr suceava
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012982 (s)