News Flash:

Poli nu are lot cu care sa promoveze

23 Iulie 2010
1137 Vizualizari | 0 Comentarii
Poli il asteapta pe Iencsi la Iasi
Cu o luna inainte de startul campionatului in liga secunda, antrenorul Ionut Popa a recunoscut ca in acets moment Poli nu are inca un lot cu care sa promoveze. "Eu am mai spu ca am acceptat sa conduc antrenamentele de la Campulung, pentru ca aceasta perioada este foarte importanta, iar echipa nu trebuie sa rateze pregatirea. Nu am semnat cu Poli si o voi face doar daca se vrea promovarea. Daca va fi asigurat un buget necesar si vor fi adusi jucatorii de care avem nevoie, raman. Cu lotul actual insa, nu putem spera la promovare. Cu ce avem acum în lot ne batem pentru un loc de la mijlocul clasamentului în jos, în Liga a doua. Daca se doreste promovarea, trebuie sa aducem cel putin cinci-sase jucatori care sa aduca un plus în echipa. Nu trebuie uitat faptul ca au plecat 20 de jucatori din lotul de 30, ceea ce este enorm. Au plecat toti mijlocasii, trei fundasi centrali, iar în loc trebuie sa aducem jucatori care sa ne ajute. Am primit garantii ca jucatorii vor veni, dar sa vina pana la 1 august, pentru ca dupa aceea degeaba vin, e prea tarziu", a declarat Ionut Popa. Ultimele noutati din lotul Politehnicii sunt Mihut, Drida, Cornea si fundasul stanga Dino Eze, care a ajuns ieri la Campulung, iar pe lista iesenilor mai sunt Claudiu Ionescu, Vlaicu, Iencsi, Marinescu si Mitu. La Campulung a ajuns si presedintele Grigore Sichitiu, care a recunoscut ca deocamdata Poli nu are solutii pentru transferuri importante. "Stiu ca Ionut vrea jucatori pana pe 1 august, dar nu pot sa aduc fotbalisti de Liga I la Iasi, daca nu am bani sa le ofer. Deocamdata nu am gasit nici o solutie pentru a rezolva aceasta criza. La campulung avem conditii bune, teren bun, vreme excelenta si baietii lucreaza bine", a declarat, aseara, presedintele Grigore Sichitiu. Intre timp, Poli ar putea fi executata silit pentru o datorie de 21.233 de lei catre o firma de distributie de medicamente.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1753 (s) | 22 queries | Mysql time :0.052624 (s)