News Flash:

Poli plateste scump victoria cu Pandurii

26 Noiembrie 2009
882 Vizualizari | 0 Comentarii
Stojan Ignatov va lipsi in meciul de luni de la Brasov
• Din cauza cartonaselor galbene luate in meciul cu Pandurii Targu Jiu, fundasul Adrian Ilie si mijlocasul Stojan Ignatov nu vor putea juca in meciul de luni, de la Brasov • "Nu conta daca mai pierdeam jumatate de echipa, trebuia sa castigam meciul cu Pandurii", a explicat antrenorul Petre Grigoras

Victoria cu Pandurii Targu Jiu a adus trei puncte de aur pentru Politehnica Iasi, dar acest succes a fost platit scump de formatia ieseana. Din cauza cartonaselor galbene luate in meciul cu Pandurii Targu Jiu, fundasul Adrian Ilie si mijlocasul Stojan Ignatov nu vor putea juca in meciul de luni, de la Brasov, o partida contand pentru etapa 15 a Ligii I. Chiar daca a ramas fara doi dintre jucatorii de baza, antrenorul Petre Grigoras a recunoscut ca pentru el meciul cu Pandurii era cel mai important de cand a venit la Iasi. "Nu conta nici daca mai pierdeam jumatate de echipa, trebuia sa castigam meciul cu Pandurii. Era cel mai important joc de cand am venit eu la Iasi si ma bucur ca am reusit sa luam trei puncte de aur si sa mai putem respira putin", a explicat antrenorul Petre Grigoras. Totusi, tehnicianul iesean va avea serioase batai de cap pentru a-i inlocui pe cei doi jucatori. In locul lui Ilie va intra probabil Straton, cel care a revenit de ieri la antrenamente, dupa o pauza cauzata de durerile la genunchi, in timp ce in locul lui Ignatov ar putea juca Vali Negru. De altfel, si acesta a revenit ieri la antrenamente, la fel ca si Viveiros si Buta, dar toti cei patru jucatori sunt in urma cu pregatirea fizica si ar putea sa nu reziste tot meciul de la Brasov. Astfel, luarea celor patru in lotul care va face deplasarea la Brasov depinde foarte mult de modul in care acestia vor putea sa recupereze deficitul de pregatire. Pe langa victoria cu Pandurii Targu Jiu, fotbalistii ieseni vor avea toata saptamana motive de bucurie. Ieri a fost ziua lui Razvan Plesca, portar care a implinit varsta de 27 de ani si a dat o bere dupa antrenament coechipierilor, pentru ca astazi aniversatul sa fie Adrian Ilie, cel care implineste varsta de 28 de ani. De altfel, Ilie isi va invita colegii la un restaurant din Iasi pentru a-si sarbatori ziua, scutindu-l, deocamdata, pe antrenorul Petre Grigoras sa mai dea masa promisa jucatorilor sai daca inving pe Pandurii. "Este vorba doar despre o amanare. Eu imi tin cuvantul intotdeauna si-i voi cinsti pe baieti in oras, la restaurantul pe care-l vor ei, saptamana viitoare, dupa meciul de la Brasov", a spus antrenorul Politehnicii. Formatia din dealul Copoului mai are de disputat doar 3 meciuri in acest an, dintre care doua in deplasare, la Brasov si Urziceni, si unul acasa cu Gloria Bistrita. Daca ar lua macar 3 puncte in cele trei partide, fotbalistii ieseni ar avea sansa sa incheie sezonul in primele 10-11 formatii din Liga I, o clasare peste conditiile de care dispune Poli si peste valoarea jucatorilor pe care clubul iesean i-a adus in pauza competitionala. Jocul de luni, de la Brasov, se anunta insa unul infernal pentru gruparea din Copou. Brasovenii au pierdut etapa trecuta la Bistrita, scor 1-2, si nu-si mai permit nici un pas gresit in lupta lor pentru un loc de cupe europene. "Trebuie sa ne revenim cat mai repede pentru ultimele meciuri din acest sezon si sa demonstram ca esecul de la Bistrita a fost doar un accident. Mai avem de disputat doua meciuri pe teren propriu, cu Poli Iasi si FC Timisoara, si vreau sa castigam 6 puncte, iar in deplasarea de la Rapid vreau sa obtinem macar un punct", a anuntat jucatorul Robert Illyes. Meciul dintre FC Brasov si Poli Iasi, din runda 15 a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 18.00 (in direct la GSP TV).
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1426 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019592 (s)

loading...