News Flash:

Poli va avea un nou antrenor intr-o saptamana

19 Iunie 2009
998 Vizualizari | 0 Comentarii
Poli va avea un nou antrenor intr o saptamana
• Presedintele Politehnicii Iasi a anuntat ca formatia din dealul Copoului va avea un nou antrenor pana pe data de 25 iunie, cand este programata reunirea lotului • Totul depinde insa de decizia actionarilor de a mai investi sau nu la Poli • Sfarlea vrea un contract pe doi ani cu echipa ieseana


Dupa plecarea lui Cristiano Bergodi la Steaua, Poli Iasi va avea un nou antrenor pana pe data de 25 iunie, cand este programata reunirea lotului. Cel putin asa spera presedintele Sorin Boca, singurul care incearca sa mai tina in viata clubul, din moment ce majoritatea actionarilor au uitat ca au promis sa investeasca in echipa. "Pana la 25 iunie, Poli Iasi va avea antrenor. In 25 iunie este prevazuta reunirea lotului si atunci cu siguranta echipa va avea un antrenor. Avem o lista de 3-4 posibili antrenori, dar deocamdata nu va pot spune mai mult. Avem in vedere antrenori atat din tara, cat si din strainatate. In functie de ce decizie va lua Consiliul de Administratie al clubului, vom demara negocierile pentru aducerea unui antrenor", a spus Boca. Oficialul iesean a mai afirmat ca doreste ca in perioada de vara, echipa sa plece in doua stagii de pregatire, unul in tara si unul in strainatate: "Pentru pregatirea noii editii de campionat am vrea ca echipa sa mearga in doua cantonamente. Unul de zece zile in tara, la munte, si unul de 10-12 zile in strainatate. Decizia finala va fi luata pana la urma de noul antrenor, pentru ca asa este normal", a anuntat Sorin Boca. Seful executivului iesean intentioneaza sa aduca in Copou macar 3-4 jucatori. "Deocamdata am creionat un plan de achizitii. In aceasta vara vrem sa aducem trei-patru jucatori. Avem nevoie de un atacant sau chiar doi, de un fundas lateral si de un mijlocas de banda stanga. Vom face transferuri in functie de buget, dar ne vom axa si in acest sezon pe jucatori liberi de contract si cat mai ieftini", a adaugat Sorin Boca. Dintre jucatori, Poli ii va pierde pe Andrei Cristea, care va reveni la Dinamo, pe Jovanovic, care trebuie sa se intoarca la Vaslui, in timp ce Montiel este aproape de un transfer in Ghencea. Pe langa cei trei jucatori, Sebastian Sfarlea este la final de contract si intentioneaza sa paraseasca echipa din Copou, daca nu va primi o oferta de prelungire a intelegerii pe doi ani de zile. "Domnul presedinte Sorin Boca mi-a propus prelungirea contractului pentru un an, dar eu vreau contract pe doi ani cu Poli Iasi. Nu banii sunt problema si oricum nu sunt foarte multi. Eu m-am simtit foarte bine la Poli Iasi si de aceea as vrea sa continui aici. Nu conteaza foarte mult pentru mine latura financiara. Vreau un contract pe cel putin doi ani, pentru a avea si eu o siguranta. Eu i-am spus ce vreau domnului Boca si acum astept un raspuns din partea dumnealui. Daca nu va fi de acord cu propunerea mea, voi lua in calcul si alte variante, dar eu as vrea sa raman in dealul Copoului", a declarat Sfarlea. Intre timp, FC Noua Generatie participa, de astazi, la un patrulater care va fi organizat la Suceava. Elevii lui Liviu Petrache se vor bate pentru a obtine locul care asigura calificarea la turneul semifinal al Campionatului National rezervat copiilor nascuti in 1994 cu Sporting Suceava, CSS Botosani si LPS Piatra Neamt.

Abonamente mai ieftine la Poli

Incepand de luni, 22 iunie 2009, Politehnica Iasi pune in vanzare abonamentele pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2009 - 2010. Fata de sezonul trecut, preturile abonamentelor au fost reduse cu pana la 50%. Mai mult, raman valabile ofertele speciale pentru membrii aceleiasi familii (Familie 2, Familie 3 etc) sau pentru copiii sub 14 ani si adultii peste 65 de ani. Abonamentele pot fi cumparate de luni pana vineri, de la departamentul Marketing al clubului, intre orele 9.30 - 16.00. Foarte important este faptul ca pana la data de 4 iulie 2009 pot fi prelungite abonamentele din sezonul trecut. Pana la aceasta data, posesorii de abonamente au prioritate pe aceleasi locuri, urmand ca dupa aceasta data, toate locurile in tribuna sa fie la liber. Preturile abonamentelor sunt urmatoarele:

Tribuna 0

Abonament 400 lei
Familie 2 - 750 lei
Familie 3 - 1050 lei
Familie 4 - 1300 lei
Abonament "-14/65+": 300 lei

Tribuna 0A

Abonament 300 lei
Familie 2 - 560 lei
Familie 3 - 795 lei
Familie 4 - 960 lei
Abonament "-14/65+": 225 lei

Tribuna A si B

Abonament 140 lei
Familie 2 - 260 lei
Familie 3 - 375 lei
Familie 4 - 460 lei
Abonament "-14/65+": 110 lei

Peluza A si B

Abonament - 50 lei
Familie 2 - 90 lei
Familie 3 - 120 lei
Familie 4 - 140 lei
Abonament "-14/65+": 35 lei


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2039 (s) | 22 queries | Mysql time :0.062519 (s)