News Flash:

Poli va disputa un amical de lux cu Sahtior Donetk

25 August 2007
826 Vizualizari | 0 Comentarii
• Echipa de fotbal Politehnica Iasi va disputa o partida de verificare impotriva formatiei ucrainiene Sahtior Donetk, antrenata de Mircea Lucescu • "Am vorbit cu Mircea Lucescu si este de acord sa dispute un amical cu noi pe data de 7 septembrie", a anuntat primarul Gheorghe Nichita
Amical de lux pentru fotbalistii Politehnicii Iasi. In perioada de intrerupere a campionatului pentru jocul nationalei Romaniei cu selectionata Belarusului, din preliminariile pentru calificarea la Europene, jucatorii pregatiti de antrenorul Popa vor disputa o partida de verificare impotriva uneia dintre cele mai bune echipe din sud-estul Europei. Este vorba despre Sahtior Donetk, formatie pregatita de antrenorul Mircea Lucescu, un apropiat al fotbalului iesean. Primarul Gheorghe Nichita a anuntat ieri ca a vorbit deja cu Lucescu si a trimis o invitatie oficiala pe adresa clubului ucrainean. Meciul ar urma sa se dispute vineri, 7 septembrie, de la ora 20.00, pe stadionul Emil Alexandrescu, iesenii avand obligatia sa asigure cazarea si masa delegatiei urcainiene si sa promoveze evenimentul. "Am vorbit cu Mircea Lucescu si este de acord sa dispute un amical cu noi pe data de 7 septembrie. Dupa ce am luat acordul lui verbal, am trimis si o invitatie pe adresa clubului din Ucraina si asteptam un raspuns in cursul zilei de luni. Oricum, Mircea Lucescu s-a aratat incantat de ideea de a juca in fata iesenilor si ne-a rugat sa facem o promovare cat mai buna acestui eveniment pentru ca stadionul Emil Alexandrescu sa fie plin pana la refuz", a anuntat primarul Gheorghe Nichita. La randul sau, presedintele Politehnicii Iasi, Sorin Boca, a anuntat ca formatia din Copou este pregatita sa organizeze la cele mai inalte standarde jocul de vineri, 7 septembrie. Dupa ce vom primi si raspunsul oficial din partea clubului ucrainean, vom demara pregatirile pentru aceasta partida. Sunt convins ca iesenii vor fi foarte dornici sa se reintalneasca cu Mircea Lucescu", a spus Sorin Boca. De altfel, gruparea din Copou mai obtinuse gazduirea unui meci foarte important, cel dintre selectionatele de tineret ale Romaniei si Frantei, contand pentru preliminariile Campionatului European de fotbal pentru tineret care se va desfasura intre 14 si 27 iunie 2009 in Suedia. Meciul se va disputa pe data de 16 octombrie, pe stadionul Emil Alexandrescu, arena ieseana urmand sa fie inspectata in perioada urmatoare de Ionut Lupescu, directorul general al Federatiei Romane de Fotbal (FRF), impreuna cu un reprezentant al forului francez. Interesant este ca de pe data de 16 aprilie 1963, cand echipa nationala de tineret a Romaniei a sustinut primul meci oficial, aceasta este pentru a doua oara cand tricolorii mici disputa o partida oficiala la Iasi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1487 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023906 (s)