News Flash:

Poli zboara astazi la Craiova

14 Septembrie 2006
940 Vizualizari | 0 Comentarii
Bodgan Onut
• In aceasta seara, lotul Politehnicii va pleca la Craiova cu avionul in vederea disputarii partidei cu Universitatea • Avand in vedere timpul scurt pe care echipa il are la dispozitie pana la meciul cu UTA Arad, conducerea clubului a ales sa faca deplasarea in acest mod, pentru a menaja echipa • "Meciul il tratam cu mare atentie deoarece va fi un joc greu, dar eu am incredere in mobilizarea baietilor", a spus in cadrul conferintei de presa de ieri Sorin Boca, presedintele clubului de fotbal Politehnica Iasi • "Sper sa nu dezamagim si sa ne intoarcem cu o victorie", a declarat in cadrul aceleiasi conferinte Bogdan Onut, capitanul echipei
In aceasta seara, echipa de fotbal Politehnica Iasi va pleca cu o cursa charter spre Craiova, unde va disputa maine, cu incepere de la orele 20.00, partida cu FC Universitatea Craiova. Alaturi de lotul Politehnicii se vor deplasa pentru acest meci membri din conducere, dar si cativa jurnalisti. Motivul pentru care s-a hotarat ca deplasarea sa aiba loc cu avionul a fost timpul scurt pe care echipa il are la dispozitie pana la meciul cu UTA Arad, care va avea loc pe teren propriu marti, pe 19 septembrie. In acest fel s-a dorit menajarea echipei. "Deplasarea cu avionul a fost posibila in special datorita a cinci oameni de afaceri, persoane care au dorit sa-si pastreze anonimatul, acestia acoperind prin sponsorizare circa 60 la suta din banii necesari. Numai cheltuielile legate de avion au ajuns la 13 mii de Euro, bani de care echipa nu avea cum sa dispuna", a declarat in cadrul conferintei de presa care a avut loc ieri Sorin Boca, presedintele Politehnicii. La randul ei, maine dimineata, la ora 5:00, va pleca cu autobuzele si galeria care va fi formata dintr-un numar de 50 - 60 de persoane. Increzatori Conferinta de presa a fost deschisa tot de Sorin Boca, care a spus ca isi doreste ca Rapidul si Dinamo sa faca o figura buna in Cupa UEFA. "Ne dorim ca cele doua echipe sa aiba meciuri bune si sa reprezinte cu succes fotbalul romanesc. Din acest punct de vedere, azi si maine vom fi suporterii lor", a spus Boca. In ceea ce priveste meciul cu Universitatea Craiova de maine, presedintele este increzator, desi se anunta a fi un meci dificil. "Meciul il tratam cu mare atentie, deoarece va fi un joc greu. Vor dori si vor incerca sa obtina cele trei puncte tocmai pentru ca se afla intr-o situatie grea, avand minus cinci la adevar, dar eu am incredere in mobilizarea baietilor", a mai adaugat acesta. Boca a asigurat ca, desi antrenorul Ionut Popa are niste probleme personale, el aflandu-se la Arad deoarece socrul sau are probleme de sanatate, vineri se va afla pe banca tehnica a Politehnicii. Vorbind despre arbitraj, Sorin Boca a subliniat faptul ca pana acum nu au fost nemultumiri legate de acest lucru. "Noi suntem multumiti deocamdata de arbitraj si sper sa fie la fel si in continuare. Ne dorim ca si la Craiova sa avem un arbitraj cat mai corect. Totusi, cel mai important lucru este sa joace baietii bine. Eu sper ca si dupa acest meci sa ramanem pe locul patru in clasament", a mai adaugat la final presedintele Poli. Calm in randul echipei La conferinta, a participat si capitanul echipei, Bogdan Onut. Intrebat in ce masura au afectat problemele financiare starea de spirit a echipei, acesta a spus ca datoria lor este sa-si faca treaba la echipa. "Este o problema aceasta criza financiara, dar noi nu ne-am gandit la ea. Noi ne-am vazut in continuare de pregatirea noastra. Trecem peste toate pentru ca acest oras merita sa aiba o echipa in Liga I", a marturisit capitanul echipei din dealul Copoului. Intrebat daca a fost contactat de alte echipe cat timp Politehnica a avut de infruntat probleme financiare, el a negat categoric acest lucru. La fel ca si presedintele Boca, si Onut este increzator in sansele de victorie ale echipei. "Sper sa nu dezamagim si sa ne intoarcem cu o victorie. Trebuie sa tratam cu seriozitate acest meci, la fel ca oricare altul de altfel", a mai spus capitanul echipei. Pastrand aceeasi linie optimista, si Narcis Ciocarlan, antrenorul secund, spera la victorie. "Echipa noastra este in crestere de forma, in mare parte si datorita lui Ionut Popa, care nu numai ca este respectat de jucatori dar este si indragit", a spus Ciocarlan. Acesta a mai precizat ca absentii din lot sunt Marc, Miclea si Palimaru, toti trei accidentati iar Radu Ciobanu este cu semnul intrebarii tot din cauza unei accidentari, urmand ca astazi sa se vada care este starea lui si daca va putea juca. Partida dintre Politehnica Iasi si Universitatea Craiova va fi arbitrata de Viorel Sandu (Bucuresti) care va fi asistat de tusierii Eduard Ungureanu tot din Bucuresti si Traian Marchis (Baia Mare). Arbitru de rezerva va fi Andrei Ionita (Bucuresti) iar ca observatori ai meciului vor fi prezenti la Craiova Robi Iosif Urs si Vasile Avram, ambii din capitala.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

increzatori
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1397 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032523 (s)